Autor: ObservNews.ro
Partidul Social Democrat salută mesajul puternic pro-european transmis din Republica Moldova și își afirmă susținerea pentru toate punctele menționate în Rezoluția Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău. „România și Republica Moldova vor fi din nou împreună, în Uniunea Europeană, într-o comunitate fără frontiere, în care vom putea să construim mai departe legături ce nu vor mai putea fi niciodată puse sub semnul întrebării de forțele anti-democratice de la Est. Calea europeană necesită eforturi, reformele ce trebuie realizate implică decizii, dar la finalul drumului vom fi mai aproape într-o Uniune care oferă garanția păcii și…
PNL spune că Guvernul face eforturi pentru a găsi soluțiile cele mai bune atât pentru cadrele didactice, cât și pentru toți românii. Mai mult, liberalii afirmă că problemele profesorilor se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. „Am stabilit împreună cu sindicatele câteva direcții și măsuri, care arată buna noastră credință și eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătățirea condițiilor salariale, și nu numai, din sistemul de învățământ românesc. Problemele discutate se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe…
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat primele șapte contracte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 247.292.623,48 de lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Acestea fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 164 de unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar preluate prin OUG nr. 40/2022, întrucât valoarea lor a excedat plafonul alocat POIM. ”Prin aceste 7 proiecte, vom realiza 310,12 km…
După discuțiile pe care le-a avut la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene, ministrul Muncii a anunțat vârsta de pensionare va crește treptat pentru toți românii până la 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme și cei care lucrează în sistemul public de pensii și vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, așa cum este prevăzută gradual și în legea din sitemul public de pensii. În prezent vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru…
Săptămâna a început cu vești bune din partea administrației locale din Răzvad. Primarul Emanuel Spătaru a semnat un contractul de finanțare prin „Anghel Saligny ” pentru asfaltarea mai multor străzi în comună, valoarea investiției este de 8.948.496 lei. Acest proiect vizează asfaltarea următoarelor străzi: celor patru tronsoane de drum din strada Lunca (neasfaltate în prezent), tronsonul din strada Dispensar (neasfaltat), străzile Câmpului, Percepției, Livada cu Pruni, Baranga (prelungire, lângă trecerea de cale ferată), Bleaju ( Gorgota), Fântânele (Gorgota), Preot Goglea, Furtunești și Gura Văii ( ultimele trei străzi fac parte din zonele unde a fost introdusă rețeaua de canalizare)! …
Evaluarea Națională la clasa a VI-a nu se va susține ? De luni, peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați din care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic au intrat în grevă generală pe termen nederminat. Elevii de clasa a VI-a nu vor susține Evaluarea Națională având în vedere că profesorii sunt în grevă generală, anunță Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. De asemenea, sindicaliștii din Educație transmit un mesaj ferm Guvernului și accentuează că nu sunt asistați social și că vor un salariu decent. Potrivit Ministerului Educației, Evaluarea Națională de la…
A fost semnarea Planului comun de acțiune în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Este expresia grijii și preocupării pe care o au instituțiile starului pentru cetățenii cei mai vulnerabili și expuși riscurilor traficului de persoane, care trăiesc în România sau într-una dintre cele mai largi comunități din diaspora, respectiv cea din Marea Britanie. Din păcate, traficanții se adaptează constant și adesea își schimbă metodele în timp real. Conflictul din Ucraina a determinat milioane de persoane vulnerabile să îşi părăsească țara. Exact aceste tipuri de situații…
Luni, 22.05.2023, pe baza sportivă din comuna Aninoasa, a avut loc etapa județeană a concursului “Prietenii pompierilor” organizat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă “Basarab I” al județului Dâmbovița. La această competiție au participat 70 de elevi şi 7 profesori coordonatori, din 6 localități dâmbovițene Scopul concursului este cel de formare și dezvoltare a unor trăsături morale cum sunt: spiritul de echipă, curajul, hotărârea, disciplina, corectitudinea cât și dezvoltarea capacităților de înțelegere și apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență. După desfășurarea probelor, clasamentul s-a prezentat astfel: • Clasament fete: 1.Școala gimnazială…
Pompierii au intervenit în cazul unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de marfă în comuna dâmbovițeană Tărtășești. Au acționat pompierii de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, Detașamentul Titu cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera motoarelor. Focul a fost localizat rapid de pompieri și s-a acționat pentru lichidarea acestuia. Din fericire, nu au fost identificate vicitme. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Petrești au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Petrești, a avut loc un accident de muncă. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 45 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce desfășura activități specifice, a suferit un accident de muncă. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Detașamentul Găești cu o autospecială de descarcerare, Detașamentul Titu cu autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD, Garda Vișina cu o autospecială de intervenție, SAJ DB cu un echipaj și un elicopter SMURD La locul accidentului, echipajele de…
