Autor: ObservNews.ro

Sistem de telemedicină pentru serviciul de urgență, valoarea proiectului se ridică la cca. 40 de milioane de lei și presupune achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină. “Telemedicina în sistemul de urgență va contribui la accesul mai ușor la îngijirea medicală, reducerea barierelor geografice și la oferirea consultațiilor rapide în situații de urgență. Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienților, pot oferi sfaturi și instrucțiuni pentru primul ajutor și pot decide imediat conduita medicală pentru pacienți până…

Citește mai mult

21 de echipe în competiție la Pitești Arena, la Sala Sporturilor Trivale „Georgel Ziguli”, dar și la Sala Polivalentă Universitară – sala de sport a Universității din Pitești, au oferit și oferă, până în 13 august, meciuri de înaltă clasă! Și, pentru că România s-a calificat în sferturile de finală, bucuria este dublă! Astfel, Piteștiul își depune candidatura pentru organizarea, în 2024, a FIBA U20 – Campionatul European de Baschet Masculin! „Ne dorim ca Piteștiul să devină un oraș al sportului! Organizarea unor astfel de evenimente are un impact pozitiv: pe de o parte, avem șansa unor spectacole sportive excepționale,…

Citește mai mult

Comisia de evaluare și certificare în vederea participării în campionatele județene a omologat la Bumbuia – Gura Foii și Ionești – Petrești două baze sportive cu potențial mult peste nivelul la care activează echipele locale (Liga 6) și cu dotări impresionante. La Cobia au fost construite vestiare noi, în timp ce la Lucieni și Morteni există preocupare pentru fotbal, și se fac eforturi pentru a oferi condiții decente. Valea Voievozilor și Gorgota au rămas în urmă la nivelul infrastructurii, având de îmbunătățit. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Liga 6 propune pentru ediția 2023-2024 un format dinamic, cu patru serii, care cuprind câte 10 echipe fiecare. Competiția va avea un sezon regular (tur și retur), plus un tur format din 9 etape (va fi stabilit ulterior), rezultând un total de 27 de etape. Echipele clasate pe locul 1 în fiecare serie vor promova direct în Liga 5. Echipele clasate pe locul 2 în fiecare serie vor juca un baraj de promovare cu adversari din Liga 5. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Opt ani de la momentul semnării Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, eurodeputatul Corina Crețu yrece in revistă investițiile. Pentru exercițiul financiar 2020-2027, România a lansat 12 Programe Operaționale, dar rata de absorbție este zero. „Ne aflăm la finalul perioadei de programare (2014-2020+3 ani), iar rata de absbortie a fondurilor europene este puțin sub 80%, după ce am reușit pentru exercițiul financiar 2007-2014 sa cheltuim 92% din fondurile alocate României. Pentru exercițiul financiar 2020-2027, România a lansat 12 Programe Operaționale, dar rata de absorbție este zero. Prin intermediul POIM, România a avut la dispoziție în jur de 10…

Citește mai mult

PNL spune că HeliPol, noul proiect al MAI va aduce României mai multă siguranță rutieră. Proiectul presupune achiziționarea a patru elicoptere de monitorizare a traficului, a mai multor autospeciale și motociclete, dar și dezvoltarea infrastructurii de comunicații. De asemenea, poliția rutieră va fi dotată cu mai multe etilometre și echipamente care depistează substanțele psiho-active. ”Absorbim fonduri europene pentru ca Poliția Română să fie bine echipată. HeliPol înseamnă mai multă siguranță în trafic pentru cetățeni. 85% din programul de aproximativ 460 mil. lei este finanțare europeană. Cer Poliției Române continuarea măsurilor pentru creșterea calității actului polițienesc și eforturi continue pentru creșterea…

Citește mai mult

PSD amintește că #LegeaAnastasia a fost promulgată. #LegeaAnastasia, inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, poartă numele fetiței care a murit în anul 2022 din cauza unui șofer fără permis. #LegeaAnastasia a fost promulgată pe data de 7 iulie 2023. Conform acesteia, săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active, SE VA PEDEPSI CU ÎNCHSOAREA, fără ca instanța să poată dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere. „Nu există nicio scuză pentru un șofer care se urcă la volan fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active și curmă o…

Citește mai mult

Sesiuni de informare pentru autorități și instituții publice în vederea respectării drepturilor cetățenilor, consilierii de etică organizează sesiuni de informare a angajaților cu privire la normele de conduită, cadrul normativ în domeniul eticii și integrității sau cadrul normativ care instituie obligații pentru autoritățile și instituțiile publice pentru respectarea drepturilor cetățenilor. Sesiunile sunt o măsură de a preveni încălcarea normelor de conduită și de a identifica soluţii de gestionare a dilemelor etice. Rezultatul unei sesiuni de instruire eficiente înseamnă că funcţionarul public a înțeles problemele discutate şi ceea ce se aşteaptă de la ea/el și are garanţia faptului că poate solicita…

Citește mai mult

Programul Județean de Dezvoltare Locală al CJ Dâmbovița este instrumentul prin care se schimbă fața comunităților locale, președintele CJ, Corneliu Ștefan spune că și în comuna Buciumeni se lucrează la două investiții cofinanțate de Consiliul Județean Dâmbovița.Proiectele vizează modernizarea drumurilor din satele Buciumeni,Valea Leurzii și Dealu Mare. Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 10.000.000 de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița, în urma asocierii cu primăria condusă de primarul Pavel Ion, asigură suma de 4.400.000 de lei. „Prin PJDL mai susținem reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din satul Dealu Mare. Licitația pentru executarea lucrărilor este în desfășurare. Proiectul are…

Citește mai mult

Fermierii au nevoie de competențe adaptate la nevoile actuale și viitoare ale sectorului agricol, schimbările climatice vin cu noi provocări, tehnologia deschide noi oportunități, iar pregătirea oferită de liceele agricole trebuie să poată răspunde acestor noi realități. Agricultura de precizie și sustenabilă se descoperă în ateliere și ferme didactice performante. Se alocă prin PNRR, 43 de milioane de euro pentru îmbunătățirea calității învățământului liceal agricol și creșterea atractivității ofertelor educaționale. Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol” a fost pus în consultare publică de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care are calitatea de…

Citește mai mult