Autor: ObservNews.ro
O șoferiță a pierdut controlul volanului si a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la data de 14 august a.c., în jurul orei 23:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Băleni. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că o tânără, de 19 ani, din comuna Băleni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711C, în Băleni, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a soferiței și a unui pasager,…
Polițiștii dâmbovițeni i-au lasat fără permis pe șoferii vitezomani , în ultimele 24 de ore, 191 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 32 de evenimente, dintre care 18 au fost semnalate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 , totodată, fiind sesizate 31 de infracțiuni. Din totalul acestora, 14 au fost contra persoanei și 11 contra patrimoniului. Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale,…
În punctele de trecere ale frontierei, poliţiştii de frontieră depistează persoane participante la traficul transfrontalier, cetăţeni români şi străini, care fie se legitimează cu acte de identitate false sau falsificate, fie prezintă documentele altor persoane, în speranţa că asemănarea cu titularul cărţii de identitate le va permite continuarea călătoriei ilegale. În primele 6 luni ale anului 2023, poliţiştii de frontieră au depistat 150 de persoane, diferite cetățenii, care au prezentat documente false sau falsificate. Astfel, în primul semestru au fost descoperite 316 de documente false sau falsificate, dintre care: 58 cărţi de identitate false, falsificate sau aparţinând altor persoane decât…
Se ia in calcul desființare, reducere , comasare pentru unul dintre cele mai optimizate servicii publice, cu o structura de personal angajat foarte restrânsă numeric, formată 95% din personal operativ , și activa 24/24 h. Salvamont România a inițiat o Petiție online. 26 de județe cu structuri Salvamont în care activează puțin peste 300 de salvamontiști angajați , structuri care, în 2022, au salvat peste 8000 de persoane de pe munte , iar în 2023 , până la această dată, peste 5000 de persoane. – Serviciile Publice SALVAMONT și SALVAMONT/SALVASPEO sunt structuri de urgență operative, parte integranta a SNAU, care…
Probele scrise încep la ora 9:00, accesul candidaților în săli fiind permis până la ora 8:30. Examenul se va desfășura în 137 de centre, după următorul calendar: 16 august: Limba și literatura română – proba E.a) 17 august: Proba obligatorie a profilului -proba E.c) 18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) 21 august: Limba și literatura maternă – proba E.b). Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. …
Creştinii ortodocşi au sărbătorit, pe 15 august Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului, care marchează trecerea de la vară la toamnă. A fost o zi cu dublă semnificaţie pentru locuitorii din mai multe localităţi dâmboviţene, unde sărbătoresc fie ziua comunei sau participă la târguri . Tradiţia se păstrează şi în comuna Corneşti, a avut loc târgul anual de Sfânta Maria, care a adunat un număr mare de comercianţi. Gazda a fost primarul Radu Stancu. Comercianţii au stat de vorbă cu edilul de la Corneşti şi cu președintele CJ Dâmboviț, Corneliu Ștefan: “Este o zi extraordinar de frumoasă şi, anual,…
Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi, 16 august pe Sfinții Martiri Brâncoveni care au refuzat să se închine în fața turcilor, astfel dându-și viața pentru credința în Dumnezeu.Credincioșii îi pomenesc pe Sfinții Martiri Brâncoveni, mai exact pe Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache. Constantin Brâncoveanu a început să domnească în anul 1688, atunci când a apărut Biblia în limba română, numită „de la București”. De-a lungul domniei sale, acesta a avut un rol important în societate, fiind protectorul tiparului și școlilor din Muntenia și din Transilvania. De-a lungul vieții sale, acesta a făcut mai multe…
În zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, 15 august, oamenii din Văleni Dâmbovița, într-un meritat moment de răgaz, s-au bucură de zilele comunei. Conducerea județului a fost în mijlocul comunităților locale. Și Parcul Dalles din Bucșani a fost centrul evenimentelor dedicate zilelor comunei! Oamenii au petrecut și s-au distrat încă de la primele ore ale zilei, momentele organizate de primăria Bucșani, pentru toate vârstele, adunând sute de locuitori din toate satele comunei. „Însoțit de colegii din PSD DÂMBOVIȚA, le-am transmis cele mai bune gânduri, să aibă parte numai de bucurii, iar Sfânta Marie Mare, cea pe care o cinstim…
Într-o zi de vară plină de lumină și semnificație, biserica din Stănești a găzduit sărbătoarea Hramul Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii s-au adunat în jurul acestui eveniment religios, aducând cu ei atât închinare, cât și dorința de a împărtăși momente de comuniune frățească. Slujba în biserica plină de credincioși a adus împreună rugăciunea și închinarea către Sfânta Maria. În atmosfera de reculegere, oamenii au căutat binecuvântarea și lumina spirituală. Această conexiune cu divinitatea a întărit și mai mult legătura dintre credință și comunitate. După slujbă, comunitatea s-a adunat în curtea casei parohiale din Stănești pentru o masă frățească. Mesele pline de…
Cupa României, Blejoi- Chindia Târgovişte se întâlnesc astăzi, 16 august 2023 .În ultimul meci, Blejoi a pierdut împotriva lui Dinamo Bucureşti, iar Chindia Târgovişte a făcu egal împotriva Slatinei Chindia Târgovişte este echipa favorită să câștige cu o probabilitate medie implicită de 59.24%. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
