Autor: ObservNews.ro
PMP spune că reforma bugetară promovată de Guvernul PSD-PNL, în realitate, nu face altceva decât să politizeze total unele din instituțiile cheie din România.De exemplu, trecerea direcţiilor de sănătate publică (DSP) în subordinea consililor judeţene va crea un conflict de interese uriaş în sistemul de sănătate. „În condiţiile în care CJ administrează o bună parte din spitalele din țară, care sunt şansele ca în urma unui control din partea DSP să mai fie constatate nereguli sau chiar să se închidă activităţi, până la rezolvarea unor probleme care țin de investiții? Politizarea va crea o falie care nu va putea sa…
Președintele PNL, Ionel Ciucă a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Coreea, Excelența Sa domnul Rim Kap-Soo, cu care a discutat despre posibilitatea aprofundării relațiilor economice și a altor colaborări de ordin cultural sau științific dintre țările noastre. Interesul companiilor sud-coreene se îndreaptă, în principal, către construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și către proiectul reabilitării primelor două. În acest domeniu, în luna iunie a acestui an a fost semnat un contract între Nuclearelectrica și compania sud-coreeană KNPH pentru construirea unui centru de prelucrare a apelor reziduale ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. De asemenea,…
Ministrul social-democrat al Agiculturii, Florin Barbu, a decis extinderea unui program apreciat de fermieri, care pot accesa, în baza adeverințelor emise de APIA, credite în condiții avantajoase pentru dezvoltarea activităților lor. „Programul de 3 ori subvenția” devine, astfel, „Programul de 5 ori subvenția”, ceea ce înseamnă că fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subvenției cuvenite pe 5 ani. Acest instrument oferă fermierilor capitalul de lucru atât de necesar, la o dobândă foarte bună, dar și predictibilitatea de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerea, în condițiile în care plafonul de alocare este garantat de către Ministerul Agriculturii prin…
Ministerul Educației are o prioritate stringentă: Prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar.S-au așezat la masa dialogului ministerul Educației, elevi, profesori, părinți și reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale. Toți cei prezenți la consultarea, au apreciat demersul și inițiativa de a aduna, într-un singur document, toți pașii ce trebuie parcurși în procesul de gestionare a unui caz de violență școlară. „Avem, astfel, un traseu ușor de urmărit, ceea ce oferă posibilitatea intervenției rapide și coordonate”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca. Cei mai mulți dintre reprezentanții organizațiilor prezente au atras atenția asupra importanței informării, formării și susținerii pe termen lung a personalului din…
Mai multe străzi din satul Ghirdoveni, comuna I.L.Caragiale se vor asfalta, marți, 22 august, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărillor Publice și Administrației, s-a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul Modernizare prin asfaltare străzi: GRĂDINĂ MARE, SECENI, TUFENI, TUFENI ODĂI, BĂRĂSCU, GEROASA 1, CANAL OSTROVEANU din satul Ghirdoveni. Primarul comunei I.L.Caragiale, Adrian Năstase a fost la semnarea contractului alături de ministrul ADRIAN-IOAN VEȘTEA. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu a semnat un nou contract de finanțare pentru un proiect ce vizează extinderea și înființarea unui sistem modern de canalizare. Proiectul, intitulat „Extindere și Înființare Sistem de Canalizare în Statele Voinești în Gemenea Brătulești”, are o valoare totală de 1.500.000 €, echivalentul a 7, 5 milioane lei Numai în anul 2023, comuna Voinești a semnat contracte de finanțare de peste 8.000.000 euro prin programul Anghel Saligny, ceea ce înseamnă bugetul localității pe 14 ani. ” NE ȚINEM DE CUVÂNT! Ieri, am avut onoarea de a semna un contract de finanțare în numele Comunității Voinești…
AJOFM Dâmbovița anunță că potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a județului Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi, 548 de posturi vacante, din care pentru: – studii superioare – 17; – persoanele calificate in diverse meserii – 499; – muncitori necalificati – 32 Dintre acestea menţionăm: – bucătar, confecționer articole textile, agent securitate, agent curățenie, manipulant mărfuri, montator subansamble, croitor, femeie de serviciu, brutar, lucrător comercial, șofer, îngrijitor spații verzi, crescător păsări, paznic, stivuitorist, vânzător, tâmplar universal, electrician întreținere – reparații, operator mașini – unelte, electrician construcții, tehnician pentru sisteme detecție, reprezentant tehnic, agent…
Peste 1.200.000 de documente eliberate online de ANCPI, prin intermedi platformei epay.ancpi.ro, în primele șapte luni ale acestui an. În luna iulie, au fost eliberate online peste 130.000 de extrase de carte funciară pentru informare și peste 18.000 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. Platforma epay.ancpi.ro a înregistrat, în iulie, 6.415 de utilizatori noi și 108.035 de comenzi online. Documentele eliberate online de ANCPI, fără semnătură olografă, sunt recunoscute de instituțiile administrației locale și centrale, bănci, avocați, notari etc. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Incendiu de vegetație uscată în comuna Cojasca, a intervenit Garda Cornești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La fața locului echipajul de intervenție a constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de cca 2000 mp. S-a lucrat pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Peste 200 de sancțiuni contravenționale aplicate, 12 permise de conducere reținute și trei certificate de înmatriculare retrase, la data de 21 august a.c., poliţiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de la celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat, pe raza întregului județ, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranță publică. În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la 50 de evenimente, dintre care 30 au fost sesizate prin SNUAU 112. De asemenea, au fost semnalate și constatate 28 de infracțiuni, din totalul acestora 18 fiind infracțiuni contra persoanei, 5 infracțiuni contra patrimoniului…
