Autor: ObservNews.ro
Cetățenii din comuna Nucet vor beneficia de servicii medicale într-un dispensar nou, spațios, mai mult decât necesar locuitorilor de toate vârstele din comună. Investiția a fost realizată prin PNDL, s-a ridicat la 2.300.000 de lei și a prevăzut: un cabinet stomatologic; un cabinet ecograf; două cabinete consult general; o sală de tratament imediat; o farmacie.Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, parlamentarii PSD și alți invitați decla județ, au fost la inaugurare. „Alături de colegii mei am felicitat-o atât pe doamna primar, cât și pe toți cei implicați în acest proiect! Modernizarea comunei Nucet este o muncă de echipă,…
COD GALBEN de CANICULĂ în județul Dâmbovița, avertizarea meteo este valabilă astăzi, 28 august. Valul de căldură se va menține. În estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade. Notă: Începând de marți (29 august) valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Este nevoie de reglementări clare care să sprijine piața muncii, afirmația a fost făcută de către ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Unul dintre aspectele importante de care trebuie să ținem cont este legat de standardele ocupaționale de formare profesională. În acest sens, ministrul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu reprezentanți ai unor confederații sindicale, ai unor confederații patronale, precum și ai Ministerului Educației, ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și ai Autorității Naționale de Calificare. “În urma discuțiilor aplicate am agreat ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației să emită un ordin comun prin care actualele standarde…
În cursul zilei de duminică, 60 de dâmbovițeni s -au grăbit să ajute, donând sânge pentru victimele din exploziile de la Crevedia, după cum știm încă de sâmbătă seară s-a făcut apel public pentru donare de sânge, pentru că este nevoie de trombocite. Situațiile speciale cer măsuri speciale, astfel că în duminică, 27 august, Centrul de Transfuzie Dâmbovița a fost alături de multe alte centre din țară, deschis pentru cei care s-au grăbit să vină să ajute donand sânge, solidari cu toți cei afectați de tragicul accident de la Crevedia. ” Vă mulțumim celor aproape 60 de persoane care ne-au…
La un pas de o altă tragedie, sâmbătă seară, un incendiu puternic a izbucnit lângă Fabrica de Armament din Dragomirești, flăcările au cuprins un depozit de mase plastice. Depozitul de mase plastice din localitatea Dragomirești,este chiar langa fabrica de armament. Pompierii de la Târgoviște, Voinești și Găești au intervenit rapid și au localizat rapid focul, ulterior fiind lichidat. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Apocalipsa de la Crevedia, sâmbătă seara, 26 august 2023, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița s-au produs mai multe explozii la o stație GPL, eveniment soldat cu 56 de victime, după cum urmează: 8 victime după prima explozie, dintre care o persoană decedată (infarct, fără arsuri) și 7 persoane rănite ( 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni). 50 de victime, după a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme. Din totalul victimelor, 43…
CJ Dâmbovița și Prefectura Dâmbovița trebuie să identifice toate familiile afectate de exploziile de la Crevedia, Guvernul va aloca ajutoare de urgență. Opt case au fost mistuite de incendiu iar alte 11 locuințe sunt afectate în urma exploziilor la Crevedia, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia și președintele CJ Dâmbovița au fost în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a stabili exact toate măsurile rapide pentru a veni in sprijinul populației afectate de exploziile de la Crevedia. Duminică premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Interne Cătălin Predoi, secretarul de stat Raed Arafat au mers la Crevedia alături de autoritățile județului…
Voluntarii Crucii Roșii Dâmbovița au mers cu ajutoare de urgență la Crevedia, având în vedere consecințele exploziilor care au avut loc, în seara zilei de 26.08.2023 la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Reprezentați ai Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița au participat la o întâlnire de urgență cu prefectul județului Dâmbovița în dimineața zilei de 27.08.2023, ulterior, șapte voluntari ai detașamentului județean de intervenții la dezastre s-au deplasat în comuna Crevedia, în zona afectată, pentru evaluarea în teren a nevoilor comunității și acordarea unui ajutor de urgență pentru persoanele afectate sau care nu mai…
Cea de a XXVI-a broșură misionară dedicată tinerilor din Dâmbovița, a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, și are ca obiectiv evocarea rolului pe care îl are muzica bisericească în Biserica Ortodoxă.În cele 32 de pagini ale sale, împreună cu fotografii cu o mare putere de evocare, dar și prin intermediul unui text foarte bine documentat și atrăgător, redactorii lucrării: Pr. prof. univ. dr. Marian VÂLCIU, Pr. lect. univ. dr. Cosmin SANTI, Lect. univ. dr. Mihail VLĂDĂREANU, Prof. dr. Ștefan Aurel ȘTEFAN și Drd. Gheorghe VASILACHE evidențiază faptul că muzica are marele…
Dragi iubitori de lectură, astăzi, ne îndreptăm atenția asupra unei lucrări de dezvoltare personală, subiect de care, așa cum am remarcat cu toții, suntem din ce în ce mai interesați. Și vom face acest lucru prin intermediul cărții lui James Clear, „Atomic Habits: Schimbări mici, rezultate remarcabile”, apărută la Editura Lifestyle Publishing, 2019. James Clear este un autor și speaker motivațional de renume internațional, expert în domeniul dezvoltării personale și al formării de obiceiuri pozitive. Cercetările sale și propria experiență l-au ajutat pe Clear să dezvăluie puterea schimbărilor minuscule în viața noastră de zi cu zi. „Nu mă consider un…
