Autor: ObservNews.ro

Președintele României, Nicușor Dan, a primit un cadou neobișnuit din partea președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la finalul Summitului NATO desfășurat la Ankara: un pistol de tip Gumusay, însoțit de muniția aferentă și de toate documentele legale de proveniență. Potrivit Administrației Prezidențiale, arma a fost preluată imediat de echipa de protecție a șefului statului pentru verificările de rutină, după care a fost înregistrată conform procedurilor oficiale. Pistolul nu va rămâne în posesia personală a președintelui, ci va fi păstrat în custodia Serviciului de Protecție și Pază (SPP), în baza unei convenții cu Administrația Prezidențială și cu respectarea legislației privind regimul…

Citește mai mult

ANAF a început să transmită notificări de avertizare către firme, PFA-uri și profesioniștii care au acumulat datorii la bugetul de stat. Măsura, prevăzută de Ordinul nr. 758/2026, are rolul de a-i avertiza pe contribuabili înainte ca problemele financiare să se agraveze. Notificarea este trimisă prin Spațiul Privat Virtual (SPV) atunci când obligațiile fiscale restante ajung la 40.000 de lei. Mesajul îi informează pe contribuabili că există riscul apariției unor dificultăți financiare sau chiar al insolvenței și îi îndeamnă să își achite datoriile fără întârziere. Dacă restanțele nu sunt stinse sau nu scad sub acest prag, ANAF va retransmite notificarea o…

Citește mai mult

Când economia încetinește, oamenii nu citesc grafice și comunicate. Ei simt realitatea la cumpărături, când plătesc facturile sau când constată că salariul nu mai ajunge până la sfârșitul lunii. Iar dacă România a ajuns în recesiune, atunci orice discurs despre „stabilitate” își pierde din credibilitate. Guvernarea nu se măsoară în promisiuni, ci în rezultate. Dacă măsurile de austeritate au fost prezentate drept soluția care urma să pună economia pe un drum sigur, atunci cetățenii au dreptul să întrebe unde sunt efectele promise. Pentru că, în final, oamenii judecă după ceea ce trăiesc, nu după ceea ce li se spune. În…

Citește mai mult

Tabăra Internațională de Pictură „Între Istorie și Artă” s-a încheiat ieri, prin vernisajul expoziției organizate la Muzeul Tradițiilor Dâmbovițene (Școala de Cavalerie), marcând finalul unei săptămâni dedicate creației artistice și dialogului intercultural. Evenimentul a reunit nouă artiști plastici, care au transformat județul Dâmbovița într-un adevărat atelier internațional de artă. Inspirați de peisajele, patrimoniul și istoria locului, participanții au realizat lucrări în tehnici diverse, reflectând frumusețea și identitatea zonei. Pe parcursul taberei, artiștii au avut ocazia să descopere obiective culturale și istorice din județ, experiențe transpuse ulterior pe pânză în creații originale. Organizatorii subliniază că Tabăra Internațională de Pictură „Între Istorie…

Citește mai mult

Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități „Iris”, din Priseaca, a fost inaugurat oficial în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și a primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. Realizat printr-o investiție de aproximativ 4,9 milioane de lei, finanțată prin PNRR, noul centru oferă condiții moderne pentru recuperarea persoanelor adulte cu dizabilități. Clădirea a fost finalizată în numai 11 luni și este echipată cu aparatură de ultimă generație destinată terapiilor de recuperare. Beneficiarii vor avea acces la servicii precum kinetoterapie, fizioterapie, electroterapie, magnetoterapie, laserterapie, masaj, reeducare motorie, logopedie, dar și consiliere psihologică…

Citește mai mult

Vara și temperaturile ridicate cresc semnificativ riscul producerii incendiilor de vegetație uscată. În acest context, ISU Dâmbovița le reamintește cetățenilor că respectarea unor reguli simple poate preveni situațiile de urgență și poate proteja comunitățile, terenurile agricole și mediul înconjurător. Pompierii recomandă: să nu fie utilizat focul deschis pentru arderea vegetației uscate, a miriștilor sau a resturilor vegetale; să nu fie aruncate mucuri de țigară aprinse pe marginea drumurilor, în câmp sau în apropierea pădurilor; persoanele care desfășoară activități agricole să se asigure că utilajele sunt întreținute corespunzător și să aibă la îndemână mijloace de primă intervenție. În cazul în care…

Citește mai mult

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a instituit, la nivel național, o carantină internă de 30 de zile pentru ovine și caprine, după confirmarea unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) într-o exploatație din județul Mureș. Decizia a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și are ca scop limitarea răspândirii virusului, în contextul în care România se confruntă și cu focare active de Pestă Porcină Africană (PPA). Pe durata carantinei sunt suspendate toate transporturile de ovine și caprine pe teritoriul României. Singura excepție este reprezentată de transportul direct către abatoare, cu aprobarea prealabilă…

Citește mai mult

România traversează un episod de vreme neobișnuit de rece pentru luna iulie. Joi, 9 iulie, la ora 15:00, în mai multe zone ale țării s-au înregistrat temperaturi care amintesc mai degrabă de începutul toamnei. Cea mai scăzută valoare a fost de doar 12°C la Bucin, urmată de 13°C la Dedulești (Vâlcea) și 14°C la Rădăuți și Poiana Stampei. Printre cele mai reduse temperaturi s-au mai înregistrat: 15°C la Câmpulung Muscel, 16°C la Târgu Neamț, 18°C la Târgoviște, Ploiești, Piatra Neamț, Adjud și Roman, iar în Cluj-Napoca și Miercurea Ciuc s-au înregistrat doar 20°C. Potrivit prognozelor meteorologice, vremea instabilă va continua…

Citește mai mult

Primăria Târgoviște a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, investiție finanțată prin Programul Regional Sud-Muntenia (PRSM), cu sprijinul ADR Sud-Muntenia. Valoarea proiectului depășește 25 de milioane de lei. Lucrările vor transforma complet unitatea de învățământ, toate corpurile de clădire urmând să fie reabilitate integral. De asemenea, va fi modernizată curtea liceului, unde vor fi amenajate spații verzi, foișoare și pergole, precum și un sistem modern de iluminat. Autoritățile locale susțin că investiția face parte din amplul program de modernizare a infrastructurii școlare din municipiu. În ultimii doi ani au fost finalizate lucrările la…

Citește mai mult

În urma unei autosesizări, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au efectuat un control la un operator economic din localitatea Crevedia. În timpul verificărilor, inspectorii au constatat că societatea nu a respectat condițiile prevăzute în Autorizația de Mediu emisă de Direcția Județeană de Mediu Dâmbovița, depășind capacitatea maximă de stocare temporară a deșeurilor periculoase, stabilită la 45 de tone. Pentru neregulile constatate, firma a fost sancționată contravențional cu o amendă de 100.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Totodată, au fost dispuse măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor identificate. Garda Națională de Mediu…

Citește mai mult