Autor: ObservNews.ro
La Liga 4-Seniori a fost o etapă a oaspeților victorioși prin Potlogi, Răzvad, Ziduri, Braniștea și Titu. Gazdele au câștigat prin Voinești, Gura Șuții și Urziceanca. Urban Titu, FC Potlogi și Roberto Ziduri își continuă parcursul de forță, cu victorii pe linie. Gura Șuții și Voinești nu renunță la luptă și țintesc, la rându-le, poziții pe podium. Ultimele locuri sunt ocupate de Bradul Moroeni, Viitorul Ocnița, AFC Brezoaele și Bucșani, Unirea fără puncte acumulate. Străjerii urcă poziții importante, în timp ce Urziceanca, Șuța Seacă, Braniștea, Burduca, Fieni și Tătărani sunt în zona mediană a ierarhiei. FC Potlogi a dat recital…
România participă la Campionatul Mondial de Lupte Seniori de la Belgrad, care se va desfășura între 16 – 24 septembrie, competiție care reprezintă prima escală în cursa pentru Jocurile Olimpice de la Paris Țara noastră este reprezentată de 16 sportivi la cele trei stiluri, primul care va debuta la Belgrad fiind cel de Lupte Libere, unde avem în competiție cinci sportivi: Răzvan Kovacs (7 kg), Nikolay Okhlopov 961 kg), Ștefan Coman (65 kg), Iakub Shikhdzhamalov ( 7 kg) și Andrei Franț (86 kg). Campionatul Mondial de Lupte Seniori oferă și bilete pentru Paris 2024. În afară de Jocurile Olimpice din…
Campionatul Balcanic de Canotaj 2023, prima competiție internațională organizată pe Lacul Lebăda din Pantelimon după o pauză de peste 30 de ani, la care au participat peste 200 de sportivi din 9 țări (Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia de Nord, România, Serbia, Turcia, Bosnia și Herțegovina şi Ucraina) din categoriile Juniori I (17-18 ani) şi Juniori II (15-16 ani) La deschiderea evenimentului au participat Elisabeta Lipa, președintele Agenției Naționale pentru Sport, și Marian Ivan, Primarul Orașului Pantelimon. Juniorii I (17-18 ani) şi Juniori II (15-16 ani) s-au întrecut în 22 de probe, care s-au desfășurat sâmbătă și duminică (16-17 septembrie), între…
Rezultatele remarcabile și un record mondial absolut pentru România la Campionatele Mondiale de Telegrafie Viteză, desfășurate în perioada 09-13 septembrie, în localitatea Primorsko din sudul Bulgariei. Sportivii români au cucerit un număr record de medalii de aur la individual – 5 şi o clasare pe treaptă a 2-a podiumului, după Belarus şi înaintea Ungariei, Rusiei, 9 medalii de argint şi 11 medalii de bronz la individual, dar şi un extraordinar record mondial absolut, obţinut de Scutaru Ianis Alexandru, cu 306.273 puncte la RUFZ, primul radioamator din lume care obţine în competiţie peste 300.000 pct şi peste viteza de 1000 semne/minut.…
România a obținut locul 1 pe echipe, trei medalii de aur și trei de bronz , acesta este bilanțul rezultatelor obținute de țara noastră la Campionatul Mondial de Sambo pe Plajă de la Juan Dolio, Republica Dominicană. 32 de țări au fost prezente la Campionatul Mondial de Sambo pe Plajă, desfășurat în perioada 9-10 septembrie 2023 în Republica Dominicană, sportivii Lotului Național de Sambo seniori obținând următoarele rezultate: MALEIKA Volha (72 kg) – Locul I – CS Dinamo PRODAN Bianca-Elena (+72 kg)- Locul I – CS Universitatea Arad NATEA Ilie-Daniel (+88 kg) – Locul I – CS Dinamo BLĂNARU Cristina…
CȘS Târgoviște se mândrește cu Alexandra Girescu care a reușit sa obțină medalia de argint și titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă U17, la categoria 40 kg., având un parcurs excelent pe tot parcursul competiție. Chiar dacă a cedat în finala mare în fața sportivei din Ucraina, Lytka Katia, performanța Alexandrei reprezintă cel mai important rezultat sportiv al anului 2023. În clasamentul pe națiuni, la această competiție mondială, România a obținut locul I. ” Felicitări Alexandra, felicitări Georgiana Filip! Suntem mândrii de voi!”, a transmis CȘS Târgoviște Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și…
În contextul dezbaterilor privind accesul grânelor ucrainene pe piața din România, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, crearea unui mecanism comun european, de la producător la consumatorul final din țările în curs de dezvoltare, pentru a evita ca toată presiunea să fie pusă pe statele aflate în prima linie, așa cum este România. „Uniunea Europeană trebuie să fie implicată în acest proces și să finanțeze monitorizarea produselor, transportul, calitatea grânelor, operațiunile comerciale și de export, în integralitate, oferind, în același timp, statelor din prima linie, în special României, finanțare pentru activitățile de transport și sprijinirea fermierilor locali.…
PNL spune cu subiect și predicat că tragediile precum cea de la 2 Mai au arătat nevoia de acțiune imediată. Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a anunțat măsuri urgente, o reformă amplă a sistemului, dar și un plan pentru siguranța elevilor în școli. Acțiunile din ultimele zile – prin care se fac percheziții și sunt capturate cantități semnificative de droguri – sunt doar primii pași. „Nu poți lupta cu drogurile, cu jumătăți de măsură. Nu poți să faci concesii – așa cum își doresc unii prin Parlament. Din păcate, în timp ce părinții își doresc mai multă siguranță pentru copiii…
PSD Dâmbovița se pregătește pentru alegerile de anul viitor, a reluat întâlnirile de lucru cu organizațiile din teritoriu și activul de partid. Prima dintre acestea a fost la Găești. PSD Dâmbovița are un obiectiv deja stabilit pentru orasul Găești: să câștige toate alegerile care vor urma anul viitor. ” Avem o ECHIPĂ puternică aici, iar Alexandru Iorga va câștiga alegerile! Găeștiul are nevoie de o schimbare! Orașul are nevoie de proiecte care să schimbe viața oamenilor de aici, iar echipa PSD DÂMBOVIȚA și Alexandru Iorga vor face acest lucru. Astfel de întâlniri vor avea loc în fiecare organizație a…
Românii scapă de stat la cozi, 30 de instituții publice ale statului român vor muta în online ceea ce astăzi, presupune interacțiunea directă la ghișeu. Transformarea digitală ne reprezintă pe noi toți și spunem stop birocrației. ” Împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am adus procesul de digitalizare în linie dreaptă. Până la finalul lunii octombrie, toate ministerele trebuie să înainteze proiectele pentru servicii digitale guvernamentale. Avem 524 de milioane de euro, pe care îi vom investi în administrația publică, așa încât românii să își poată obține online actele de căsătorie, naștere, divorț, studii, pentru înmatriculare și altele. Aceste fonduri sunt…
