Autor: ObservNews.ro
Astăzi, Chindia Târgoviște joacă cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în deplasare , marți, 19 septembrie 2023, ora 17:00.Meciul contează pentru etapa a 6-a a Ligii 2. Este nevoie de o victorie pentru Chindia Târgoviște. Penultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 2 , a adus față în față două echipe din partea inferioară a clasamentului Ligii 2. Campionii FC Argeș a fost gazdă pe stadionul Orășenesc din Mioveni în fața Unirii Dej și a reușit să obținută abia prima sa victorire în acest sezon. 2-0 s-a încheiat jocul, cu golurile marcate în prima repriză Hai Chindia! Mai multe detalii în…
PNL nu a întârziat să anunţe că Uniunea Europeană va acorda României un ajutor de 33,9 milioane euro, ca daune pentru acoperirea efectelor secetei de anul trecut. Banii provin din Fondul de Solidaritate al UE, care asigură asistență financiară în cazul unei catastrofe naturale. Țara noastră a solicitat ajutorul ca urmare a pagubelor din cele trei vârfuri ale secetei de anul trecut, din lunile martie, aprilie și intervalul iulie-august. ” Decizia a fost luată ieri de către Consiliul European, la propunerea Comisiei, după analiza datelor trimise de România. Banii reprezintă ajutorul pe care UE îl dă României la nevoie, prin…
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat : Austria să iasă din Schengen dacă tot critică așa mult acest sistem! Mai mult, premierul a mai spus că Austria să-și facă ziduri kilometrice cu sârmă ghimpată. „Noi vrem să fim alături de partenerii noștri europeni în interiorul Schengen. Lucrurile rămân clare: dacă Austria va vota în decembrie împotriva aderării României la spațiul Schengen, atunci vom ataca această decizie abuzivă la Curtea Europeană de Justiție.”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu , președintele PSD Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
PSD anunță că Guvernul, condus de prim-ministrul PSD, Marcel Ciolacu, protejează fermierii români și nu va permite importurile de cereale din Ucraina câtă vreme țara vecină nu va implementa măsurile cerute de Comisia Europeană. În ultimele 48 de ore, în România nu s-a importat niciun kilogram de cereale ucrainene. Nu se vor importa nici cel puțin în următoarele 30 de zile, timp în care Ucraina are obligația de a îndeplini angajamentul luat în fața Comisiei Europene. „Ucraina trebuie să introducă anumite măsuri legale privind exporturile de cereale, astfel încât volumul de cereale să nu crească necontrolat și să creeze, astfel,…
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a stat de vorbă cu producătorii locali la Răvășitul Oilor de la Runcu, în cadrul târgului, atât ciobanii, cât și alți producători locali și-au prezentat roadele muncii de peste an, iar numeroșii cetățeni care au dorit să participe la acest eveniment au putut să se bucure de produsele tradiționale comercializate, dar și de diferitele activități recreative, ce și-au găsit și ele locul în cadrul acestei manifestări. Evenimentul s-a bucurat și de prezența președintelui CJ Dâmboviţa, Corneliu Ștefan. „Sărbătoarea „Răvășitul oilor” de la Runcu a depășit de mult granițele județului nostru! Mii de oameni, inclusiv din…
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a vizitat zilele trecute, Uzina Automecanica Moreni, un punct cheie în industria de apărare a României, care oferă producție și servicii diversificate în mai multe domenii de activitate, civile și militare și Uzina Mecanică Mija, ce produce proiectile și grenade de mână. Ambele funcționează astăzi ca filiale ale C.N. ROMARM și furnizează produse militare sensibile și strategice. „Industria de apărare din România este una cu un mare potențial de dezvoltare. Știm cu toții că, într-o perioadă, a reprezentat un ax important al modelului economic și al structurilor de export din România. Astăzi, ea…
Se lucrează de zor la reabilitarea străzilor din municipiul Târgoviște, a fost modernizată Strada Porumbeilor, la diferență de 45 de zile de când au debutat lucrările, acum se vede o schimbare radicală. Această stradă face parte dintr-un proiect ce vizează și reabilitarea străzilor Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului și Costache Olăreanu. Valoarea lucrărilor este de 10.793.540,43 lei, exclusiv TVA, intervențiile vizează reabilitarea părții carosabile, a trotuarelor, refacerea canalizării pluviale, dar și montarea de indicatoare rutiere. Durata de implementare nu va depăși 12 luni, iar finanțarea este obținută în cadrul Programului Național…
31 de comune au fost cadastrate integral în primele opt luni ale anului 2023, până la această dată, în toată țara, în total au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în 199 unități administrativ-teritoriale (UAT). Dintre acestea, 6 localități au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale). 78 de comune fost cadastrate integral din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. În alte 479 de comune se desfășoară, în prezent,…
Siguranța elevilor pe drumurile publice, în atenția polițiștilor dâmbovițeni care în perioada 12-15 septembrie a.c., polițiștii de la rutieră au desfășurat activități, pe raza întregului județ, pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi. Polițiștii au verificat documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă. În plus, aceștia s-au asigurat că toți pasagerii poartă regulamentar centurile de siguranță. În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit…
Poliția Română, prin intermediul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a inițiat, în luna martie 2023, Proiectul național de prevenire a furturilor din locuințe ,,Sigur acasă”, al cărui scop este prevenirea furturilor din locuințe, prin creșterea gradului de informare a cetățenilor cu privire la formele de manifestare și prin înțelegerea modului de prevenire a acestora. Conceptul proiectului s-a concentrat pe tema importanței conștientizării proprietarilor cu privire la faptul că, prin neadoptarea unor măsuri adecvate de prevenire, uneori dintre cele mai elementare, practice, pot ,,invita” hoții să comită infracțiuni. Astfel, prin dezvoltarea parteneriatelor la nivel național și local și organizarea…
