Autor: ObservNews.ro

Vești excelente pentru fanii universului Marvel! Începând cu 31 iulie, Cinema Independența din Târgoviște aduce pe marele ecran unul dintre cele mai așteptate filme ale verii – „Omul-Păianjen: O nouă zi”. După evenimentele care i-au schimbat complet viața, Peter Parker își continuă misiunea de a proteja orașul, într-o lume care nu își mai amintește cine este. Noul capitol al poveștii îl pune față în față cu provocări neașteptate și cu un adversar misterios, atât de periculos încât… nimeni nu îl poate vedea. Spectatorii vor avea parte de un film spectaculos, plin de acțiune, efecte speciale impresionante, emoție și răsturnări de…

Citește mai mult

Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița anunță deschiderea perioadei de înscriere în competițiile județene pentru sezonul 2026-2027. Începând de astazi, cluburile sunt așteptate să depună documentația necesară pentru participarea în noul campionat. Calendarul înscrierilor: Liga a 4-a: 20 – 24 iulie 2026 Liga a 5-a: 20 – 31 iulie 2026 Liga a 6-a: 20 iulie – 7 august 2026 AJF Dâmbovița atrage atenția că structurile sportive care nu depun documentația în termenul stabilit, nu îndeplinesc condițiile regulamentare, financiare sau de licențiere ori renunță la participare își vor pierde dreptul sportiv de a evolua în liga pentru care au obținut calificarea. Cluburile…

Citește mai mult

Chindia Târgoviște și-a prezentat oficial lotul pentru noul sezon competițional în fața propriilor suporteri, într-o partidă amicală disputată pe stadionul „Eugen Popescu”. Deși atmosfera a fost una de sărbătoare, echipa dâmbovițeană a cedat în fața Concordiei Chiajna, scor 2-3. Ilfovenii au făcut diferența încă din prima repriză, la capătul căreia conduceau cu 3-1. Pentru Chindia au punctat Daniel Celea, înainte de pauză, și Rareș Mihai, în repriza secundă, reducând din diferență. Un moment care a influențat desfășurarea jocului s-a produs în minutul 67, când Briceag a fost eliminat după ce a primit cartonașul roșu. Antrenorul Chindiei a început partida cu…

Citește mai mult

După încheierea meciurilor dedicate celor mai mici participanți și desemnarea primilor campioni ai competiției, Târgoviște Summer Trophy powered by KRUK merge mai departe cu celelalte grupe de vârstă. În perioada 19-21 iulie, pe teren intră echipele de la categoriile 2015 și 2014, iar competiția va continua în perioada 23-25 iulie cu grupele 2013 și 2012, unde sunt așteptate dueluri spectaculoase și mult talent. Primele trofee au fost deja câștigate de: Grupa 2019: Asterra București, Dinamic Kids Videle, Barca Academy Grupa 2018: Luceafărul Târgoviște, Luceafărul Târgoviște, Barca Academy Premierea a fost realizată de căpitanul Chindiei Târgoviște, Georgian Honciu, alături de reprezentanții…

Citește mai mult

Tensiunile pe tema noii Legi a salarizării continuă să crească. Un fost ministru al Muncii acuză Guvernul că încearcă să promoveze reforma fără transparență și fără consultări reale cu sindicatele. Potrivit declarațiilor sale, reprezentanții SANITAS ar fi fost invitați la discuții privind viitoarea Lege a salarizării, însă fără să le fie prezentat un proiect concret. Acesta susține că Parlamentul nu poate dezbate și vota o lege care nu a fost făcută publică și nu a intrat oficial în circuitul legislativ. Social-democratul afirmă că PSD nu va susține niciun proiect înainte ca acesta să fie transmis oficial Parlamentului și înainte de…

Citește mai mult

Federația SANITAS din România a anunțat că luni, 20 iulie, în intervalul 09:00 – 11:00, va declanșa o grevă de avertisment în sistemul public de sănătate, în semn de protest față de proiectul noii legi a salarizării din sectorul public. Reprezentanții sindicatului susțin că proiectul de lege a fost elaborat fără un dialog social real și acuză Guvernul că menține inechități salariale între diferitele categorii profesionale din sănătate și asistență socială. Potrivit președintelui SANITAS, Iulian Pope, noua formă a legii nu rezolvă problemele reclamate de angajați, iar pentru unii salariați ar putea aduce chiar diminuări ale veniturilor. Sindicaliștii critică în…

Citește mai mult

Când un fermier produce un litru de lapte cu 2,30 lei și îl vinde cu 1,80 lei, nu mai vorbim despre o problemă izolată. Vorbim despre o criză care poate închide ferme, poate lăsa oameni fără locuri de muncă și poate lovi direct industria alimentară din România. În ultimele luni, consumul a scăzut, costurile au crescut, iar fermierii au ajuns să muncească în pierdere. În spatele fiecărei ferme sunt familii, angajați, copii ținuți la facultate din munca de zi cu zi și comunități întregi care depind de aceste locuri. Iar în timp ce fermierii cer soluții, premierul demis nu face…

Citește mai mult

Activitatea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița este în continuare afectată, după incidentul de securitate cibernetică ce a vizat sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Potrivit instituției, infrastructura informatică se află într-un amplu proces de reinstalare și consolidare, iar specialiștii IT și experții în securitate cibernetică lucrează la restaurarea sistemelor, verificarea acestora și eliminarea tuturor vulnerabilităților înainte de reluarea activității. ANCPI precizează că dispunea de copii de siguranță (backup) stocate în mai multe locații, ceea ce permite restaurarea datelor și contrazice informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora acestea ar fi fost pierdute. Instituția…

Citește mai mult

Un incendiu a izbucnit joi, în jurul orei 17:51, la o locomotivă aflată în orașul Titu, intervenția promptă a pompierilor împiedicând extinderea flăcărilor. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu un echipaj SMURD. Potrivit informațiilor transmise de ISU Dâmbovița, incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al locomotivei. Pompierii au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să elimine pericolul în scurt timp. Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, iar nicio persoană…

Citește mai mult

Un bărbat de 40 de ani din comuna Costeștii din Vale s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc aseară , în jurul orei 21:40, când polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 401A, pe raza comunei Costeștii din Vale. În urma verificărilor, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație foarte ridicată, ce depășește cu mult limita prevăzută de lege pentru răspunderea penală.…

Citește mai mult