Autor: ObservNews.ro

Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a dat startul înscrierilor pentru sezonul competițional 2026–2027, iar primele două zile ale săptămânii au adus deja un număr important de cluburi care și-au depus documentația pentru participarea în campionatele județene. Până în acest moment, pentru Liga 5 și-au anunțat participarea următoarele formații: ACS Miulești AFC Crovu Luceafărul Bolovani C.S. Dichiu Moroeni Unirea Iedera Colibași Constructorul Crovu În Liga 6, pe lista echipelor înscrise se regăsesc: Viitorul Ocnița ACS Gura Ocniței Știința Gheboaia Spicul Jugureni Viitorul Răzvad Reprezentanții AJF Dâmbovița transmit că procesul de înscriere continuă într-un ritm susținut, iar cluburile care au drept de…

Citește mai mult

Suporterii Chindiei Târgoviște își pot asigura, începând de acum, locul în tribune pentru noul sezon competițional. Clubul a pus în vânzare abonamentele pentru ediția de campionat 2026-2027, valabile atât pentru sezonul regulat, cât și pentru meciurile din play-off. Abonamentele pot fi comandate exclusiv online, iar fiecare suporter care își rezervă locul va primi cadou o eșarfă oficială din partea clubului. Prețurile abonamentelor: Black – 340 lei – Tribuna I central Red-Blue – 240 lei – Tribuna I periferic Silver – 190 lei – Tribuna a II-a Pentru cei care doresc să evite taxa de transport, clubul recomandă selectarea opțiunii de…

Citește mai mult

Scumpirile succesive ale carburanților din România îi determină pe tot mai mulți șoferi să caute alternative mai ieftine peste graniță. După ce prețul motorinei a depășit pragul de 10 lei pe litru, iar benzina a ajuns la peste 9,2 lei/litru, alimentarea în Bulgaria a devenit o opțiune tot mai avantajoasă pentru românii care locuiesc în județele din sudul țării sau tranzitează frecvent punctele de frontieră. În dimineața zilei de 29 iulie, marile rețele de benzinării din România au aplicat o nouă scumpire, a doua în mai puțin de 24 de ore. La unele stații, motorina se vinde cu peste 10,20…

Citește mai mult

Partidul Social Democrat și-a exprimat public susținerea față de salariații din sistemul de sănătate publică aflați în protest, afirmând că revendicările acestora sunt justificate și trebuie tratate cu maximă responsabilitate de către autorități. Într-un mesaj transmis public, reprezentanții PSD au subliniat că medicii, asistenții medicali, infirmierii și întreg personalul din spitale nu trebuie transformați în victime ale deciziilor politice și economice, avertizând că lipsa unor măsuri concrete riscă să accelereze plecarea specialiștilor din România. „PSD este alături de salariații din sistemul de sănătate publică și le susține revendicările. Căci unii vor să transforme «eroii în halate albe» în expați. Greva…

Citește mai mult

Târgoviștea a marcat Ziua Imnului Național al României, miercuri, 29 iulie 2026, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată în Piața Tricolorului, eveniment dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității și unității naționale. Manifestarea a reunit oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, cadre militare, veterani, precum și numeroși târgovișteni care au dorit să aducă un omagiu Imnului Național al României. Ceremonia a debutat cu întâmpinarea oficialităților și prezentarea onorului militar, urmate de oficierea unei slujbe religioase de pomenire și binecuvântare. Momentul central al manifestării l-a constituit intonarea Imnului…

Citește mai mult

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar care doresc o nouă specializare se pot înscrie online până la 10 septembrie 2026, în cadrul programelor de conversie profesională organizate de Departamentul de Învățământ la Distanță și Formare Continuă (DIDFC). Programe disponibile (2 ani / 4 semestre): Pedagogia învățământului primar – 35 locuri cu taxă Educație fizică și sportivă – 30 locuri cu taxă Limba și literatura română – 25 locuri cu taxă Limba și literatura engleză – 25 locuri cu taxă Educație tehnologică – 25 locuri cu taxă Istorie – 20 locuri cu taxă Totodată, sunt disponibile și programe de învățământ la distanță: …

Citește mai mult

După o lună iulie mai blândă decât în ultimii ani, România se pregătește pentru un nou val de căldură care va cuprinde treptat întreaga țară începând de joi, 30 iulie. Potrivit specialiștilor în meteorologie, cele mai ridicate temperaturi vor fi înregistrate în vestul țării, unde maximele vor ajunge la 37–39°C, iar în primele zile din august canicula se va extinde și în celelalte regiuni. Până la data de 27 iulie, temperatura medie la nivel național a fost de 20,2°C, cu 0,1°C sub media climatologică a perioadei 1991–2020. Spre deosebire de verile precedente, luna iulie 2026 a avut foarte puține episoade…

Citește mai mult

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița atrage atenția că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă și poate avea consecințe grave atât asupra mediului, cât și asupra siguranței oamenilor. În această perioadă a anului, când temperaturile ridicate și seceta favorizează izbucnirea incendiilor, autoritățile avertizează că această practică distruge ecosisteme întregi și poate provoca pagube importante. Incendiile de vegetație afectează în special zonele umede, care reprezintă habitate esențiale pentru numeroase specii de păsări și animale sălbatice. Flăcările distrug cuiburile, omoară sau rănesc viețuitoarele și afectează milioane de microorganisme din sol, indispensabile pentru fertilitatea acestuia și dezvoltarea…

Citește mai mult

Incendiu puternic la un autoturism în I.L. Caragiale! Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale. Panică ieri dimineață în localitatea I.L. Caragiale, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări. Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 08:06 pentru stingerea incendiului. La fața locului au intervenit echipajele Detașamentului de Pompieri Moreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul autoturismului, însă intervenția promptă a pompierilor a dus la lichidarea focului. În urma evenimentului, a fost identificată o victimă de sex masculin,…

Citește mai mult