Autor: ObservNews.ro

Criza energetică readuce în prim-plan cărbunele. PSD anunță un proiect de lege prin care nicio capacitate de producție a energiei nu ar mai putea fi închisă până când România nu pune altceva în loc. Sorin Grindeanu cere, în paralel, Guvernului să negocieze la Bruxelles amânarea termenului de 31 august pentru oprirea centralelor pe cărbune. România se află într-un moment critic pentru sistemul energetic, iar PSD anunță că vrea să forțeze o schimbare de direcție. Formațiunea va depune la Senat un proiect de lege care ar urma să împiedice închiderea capacităților de producție a energiei până când acestea nu sunt înlocuite…

Citește mai mult

PSD pune prețul energiei și independența energetică a României în centrul mesajului politic, susținând că românii trebuie să beneficieze de facturi mai mici și de o strategie energetică prin care țara să ajungă să producă mai mult decât consumă. Într-o declarație cu puternic mesaj politic, PSD critică modul în care a fost gestionat sectorul energetic în anii anteriori și susține că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Energiei, prețul energiei a fost redus. „În 5 ani de zile, reprezentanții PNL au crescut de două ori și jumătate prețul la energie, în timp ce eu, în doar 10…

Citește mai mult

Seniorii din comuna Răzvad care se confruntă cu probleme locomotorii au la dispoziție un sprijin important pentru recuperarea sănătății și îmbunătățirea calității vieții. În cadrul Centrului de Zi de Asistență, Tratament și Recuperare pentru Persoane Vârstnice din Valea Voievozilor, persoanele vârstnice pot beneficia gratuit de servicii de recuperare, în condițiile prevăzute de regulamentul centrului. Este vorba despre servicii dedicate pensionarilor care au nevoie de sprijin în urma unor afecțiuni locomotorii și care dețin recomandare medicală pentru fiziokinetoterapie, kinetoterapie sau masaj de recuperare. Recuperare și îngrijire, mai aproape de comunitate Inițiativa reprezintă o oportunitate importantă pentru seniorii din Răzvad, care pot…

Citește mai mult

Temperaturile ridicate anunțate pentru zilele următoare îi fac pe târgovișteni să caute cele mai bune variante pentru a se răcori, iar Complexul Turistic de Natație Târgoviște este pregătit pentru o nouă săptămână de vară în care distracția și relaxarea sunt la ele acasă. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, transmite că baza de agrement este pregătită să-și primească vizitatorii, într-o perioadă în care vremea se anunță foarte călduroasă. Ștrandul târgoviștean este una dintre principalele atracții ale orașului în sezonul estival, fiind locul în care familiile, copiii, tinerii și cei care vor pur și simplu câteva ore de relaxare pot petrece…

Citește mai mult

Vești importante pentru pacienții din Dâmbovița! Lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se apropie de finalizare, anunță președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Investiția, în valoare de 20 de milioane de lei, presupune construirea unui nou corp de clădire, conceput pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale ale pacienților și personalului medical. Noul spațiu va beneficia de echipamente medicale moderne și de ultimă generație, menite să contribuie la intervenții mai rapide și mai eficiente în cazul pacienților aflați în situații critice. Unul dintre cele mai importante beneficii ale proiectului…

Citește mai mult

Pare că în Dâmbovița trebuie să ne obișnuim cu o nouă regulă: plătești serviciile, dar nu ești sigur că le și primești! După problemele cu apa care au lăsat oameni din mai multe localități fără un serviciu esențial zile întregi, a venit rândul gunoiului! În aceste zile de foc, când temperaturile sunt sufocante, mii de oameni din mai multe comune ale județului s-au trezit cu gunoiul neridicat. Pubelele sunt pline, deșeurile se adună, mirosurile apar, iar în loc să existe soluții rapide, oamenii primesc explicații. Și nu vorbim despre o perioadă oarecare. Vorbim despre caniculă, când gunoiul neridicat zile la…

Citește mai mult

Dâmbovița intră sub incidența unei avertizări meteorologice Cod Galben, valabilă în intervalul 4 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00. Meteorologii avertizează asupra unui val de căldură persistent, cu temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale. Marți, 4 august, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în Muntenia, inclusiv în județul Dâmbovița. Pe arii extinse sunt prognozate temperaturi ridicate, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge pragul critic de 80 de unități, moment în care organismul resimte mult mai puternic efectul căldurii. Temperaturile maxime vor ajunge, în zonele vizate, până la 37–38…

Citește mai mult

Se aprind din nou luminile fotbalului! Chindia Târgoviște se pregătește să dea startul unui nou sezon de Liga 2, iar debutul va fi unul cu greutate. Marți, 4 august, de la ora 18:00, Chindia va evolua în deplasare, împotriva formației Poli Timișoara, în primul meci oficial al noului sezon. Nu este doar un simplu meci. Este prima filă dintr-un nou capitol pentru Chindia, o partidă care poate seta tonul pentru ceea ce urmează într-un sezon în care fiecare punct, fiecare gol și fiecare moment de inspirație pot conta enorm. PRIMUL TEST, PRIMELE EMOȚII, PRIMELE PUNCTE După perioada de pregătire și…

Citește mai mult

Un nou spațiu modern dedicat comunității a fost inaugurat în satul Săteni, comuna Aninoasa. Parcul Generațiilor reprezintă o investiție de 2.850.000 de lei, realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, cu o contribuție de peste 1.000.000 de lei din partea Consiliului Județean Dâmbovița. La inaugurare a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a subliniat importanța investițiilor în spații destinate oamenilor și comunității. Parcul a fost conceput ca un loc în care copiii, tinerii, părinții și seniorii să poată petrece timp împreună, să facă mișcare și să se bucure de activități în aer liber. ⚽ Un parc pentru…

Citește mai mult

Un telefon mobil găsit în comuna Petrești ar fi devenit, potrivit anchetatorilor, cheia unei serii de operațiuni financiare frauduloase. Trei tineri din comuna Crângurile sunt cercetați într-un dosar penal în care prejudiciul rezultat din tranzacții depășește 22.300 de lei. Doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Ancheta este instrumentată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Potrivit cercetărilor, la data de 18 iulie, un tânăr de 19 ani, din comuna Crângurile, ar fi găsit un telefon mobil în comuna Petrești. În…

Citește mai mult