Luna octombrie aduce un fenomen inedit pentru pasionații de astronomie. Astăzi, 2 octombrie, va avea loc o eclipsă inelară de Soare, care va începe ca o ecllipsă parțială, ca apoi să se transforme într-un inel de foc.
Va avea o durată de 223 de minute, Soarele fiind acoperit de Lună, în proporție de 86%. Eclipsa va începe la ora 15.42, sub forma unei eclipse parțiale iar în jurul orei 16.50, va deveni inelară. Punctul maxim se va produce la ora 18.45 iar fenomentul se va încheia în jurul orei 21.47. Cei care doresc să urmărească eclipsa vor avea nevoie de un echipament special.
Conform NASA, o eclipsă solară inelară apare atunci când luna trece între Soare și Pământ, aflându-se la cel mai îndepărtat punct față de Pământ. Deoarece luna va fi mai mică decât Soarele, nu îl va acoperi complet, creând un fenomen spectaculos de „inel de foc” pe cer.
Aceasta este a doua eclipsă din acest an, prima având loc pe 8 aprilie, fiind vizibilă în cea mai mare parte a Statelor Unite ale Americii.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News