Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă parteneriatul strâns cu autoritățile publice locale, pentru a oferi sprijinul de care au nevoie pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în beneficiul cetățenilor și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă. În acest sens, ministrul Marcel Boloș a avut o întrevedere cu Asociația Municipiilor din România, prezidată de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
„Consultările cu autoritățile publice locale atât în acest format de dialog, cât și în timpul deplasărilor în teritoriu, sunt un bun catalizator pentru a urmări blocajele în proiectele finanțate din bani europeni. Ne oferă o mai bună cunoaștere a realităților din teren și astfel adaptăm din mers alocările financiare, politicile și reformele. Am discutat astăzi cu primarii de municipii despre emiterea unui act normativ care vă reglementa la nivel național cadrul legislativ specific încheierii programelor. Este unul cuprinzător și oferă beneficiarilor suficiente elemente de sprijin în luarea deciziilor vis-a vis de modalitatea de implementare a proiectelor după 31 decembrie 2023. De asemenea, am vorbit despre reducerea termenelor de procesare a cererilor de rambursare/platapentru proiectele finanțate în cadrul POR 2014-2020. AMPOR a luat deja măsură susținerii activității desfășurate în cadrul structurilor de verificare achiziții și autorizare cu personal suplimentar din cadrul altor departamente atât din cadrul AMPOR cât și din cadrul altor autorități de management. Din 20 martie, de la reluarea plăților, s-au achitat aproximativ 122,48 milioane euro. Dincolo de acestea, am abordat stadiul ordonanței privind simplificarea pe care o pregătim, că parte a demersurilor de crearea a unui cadru de implementare, unitar, simplificat și bazat pe avantajele digitalizării”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News