Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă operatorii economici să afişeze preţul cel mai mare şi preţul cel mic al unui produs cu aceleaşi caractere de font, culoare, mărime, în cazul unor oferte.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunţat că perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare s-a încheiat.
„În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediată vecinătate unde este expus produsul, cel puțin a prețului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici”, precizează ordinul ANPC.
Motivul din spatele acestei decizii este acela de a evita situațiile în care cumpărătorul vede doar unul dintre cele două prețuri, iar la final îl plătește pe cel mai mare dacă nu beneficiază de un card de fidelitate la magazinul respectiv.
Astfel, potrivit ordinului ANPC, în cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediata vecinătate unde este expus produsul, cel puțin a prețului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici,
Noile reguli se vor aplica și în cazul vânzărilor online, astfel încât operatorii economici vor fi obligați să afișeze ambele prețuri – prețul de ofertă și prețul real, în același câmp vizual în care este expus produsul. Ordinul ANPC intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News