Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis notificări către instituțiile publice și autoritățile locale care înregistrează datorii restante la bugetul de stat până la data de 31 august 2025. Printre entitățile vizate se numără și Primăria Comunei Văcărești, aflată pe așa-numita „listă a rușinii” publicată de ANAF.
Potrivit reprezentanților instituției fiscale, neachitarea obligațiilor bugetare va atrage aplicarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate, inclusiv executarea silită sau poprirea conturilor.
Acțiunea face parte dintr-un amplu proces de verificare a disciplinei financiare în rândul instituțiilor de stat, având ca scop reducerea arieratelor și responsabilizarea ordonatorilor de credite la nivel local.
„Nicio instituție publică nu este mai presus de lege. Toate entitățile trebuie să își achite datoriile la bugetul de stat în termenul prevăzut de legislație”, au transmis reprezentanții ANAF.
Primăria Văcărești se alătură, astfel, altor instituții publice din țară și din județul Dâmbovița care figurează cu restanțe către buget, conform listei actualizate de Fisc.

