Primele săptămâni ale noului an școlar au adus mai multe situații de risc în unitățile de învățământ din județul Dâmbovița. Polițiștii au intervenit în cazuri de agresiune sexuală, violență fizică, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase, fiind întocmite dosare penale.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița transmite că, de la începutul anului școlar, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Serviciului Rutier desfășoară constant activități în unitățile de învățământ din județ.
Scopul acestor acțiuni este prevenirea comportamentelor antisociale, identificarea din timp a situațiilor de risc și menținerea unui climat sigur pentru elevi și cadrele didactice.
În paralel cu activitățile preventive, polițiștii au intervenit atunci când au fost sesizate incidente.
Agresiune sexuală asupra unei eleve de 14 ani, într-o școală din Corbii Mari
Unul dintre cazurile grave a fost înregistrat pe 8 septembrie, în comuna Corbii Mari. În jurul orei 14:50, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de tatăl unei eleve, care a reclamat faptul că fiica sa ar fi fost agresată sexual de un coleg, în incinta școlii.
Din verificările efectuate a rezultat că, în jurul orei 14:35, un elev de 14 ani, aflat în pauza dintre cursuri, ar fi atins-o într-un mod sexual pe o colegă de aceeași vârstă.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Elevei, în prezența mamei sale, i-a fost adusă la cunoștință și posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat.
Bătaie între doi elevi, la Găești
Un alt incident a avut loc pe 10 septembrie, la o unitate de învățământ din orașul Găești.
Polițiștii Poliției Orașului Găești au fost sesizați în jurul orei 10:30 cu privire la producerea unui conflict fizic între doi elevi.
Din primele verificări a rezultat că un elev de 17 ani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un alt coleg, în vârstă de 17 ani.
În urma incidentului, elevul agresat a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Conflict la Târgoviște: un elev ar fi împins o colegă, iar aceasta l-ar fi amenințat cu un obiect ascuțit
Un alt caz a fost înregistrat pe 24 septembrie, în municipiul Târgoviște, după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la un conflict produs într-o unitate de învățământ.
Din primele cercetări a rezultat că, în urma unui conflict spontan, un elev de 15 ani ar fi împins o colegă de 16 ani, aceasta căzând.
Ulterior, tânăra l-ar fi amenințat pe colegul său cu un obiect ascuțit-înțepător.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.
Poliția anunță că acțiunile preventive vor continua
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița subliniază că prevenirea violenței și identificarea rapidă a situațiilor de risc reprezintă obiective importante în această perioadă.
Polițiștii atrag atenția asupra importanței colaborării dintre școală, familie și autorități, astfel încât incidentele să fie semnalate și gestionate cât mai rapid.
„Siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița”, transmite IPJ Dâmbovița, care anunță că activitățile preventive din unitățile de învățământ vor continua.

