Un accident rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe raza localității Dragodana, județul Dâmbovița. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma evenimentului.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 16:43, iar la locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Găești și Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, în timp ce SAJ Dâmbovița a trimis două ambulanțe.
La sosirea salvatorilor, aceștia au găsit un autoturism implicat în accident și patru victime. Toate cele patru persoane au fost evaluate și asistate medical la fața locului.
În urma evaluării, două dintre victime au fost transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Pompierii au acționat, în același timp, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și asigurarea măsurilor specifice de protecție la locul accidentului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

