Campania „Reciclatorii României“ își propune realizarea unei legături reale și directe între decidenţii politici și cei care lucrează în domeniul valorificării și reciclării deșeurilor.
Tot acest proces este esențial pentru mediu și pentru o dezvoltare durabilă a societății noastre. Ideea de a-i pune față în față pe decidenți cu oamenii care lucrează în domeniul reciclării și care contribuie, astfel, prin activitatea lor, la îndeplinirea obiectivelor naţionale de reciclare și la tranziţia industriei României către o economie circulară este o idee binevenită.
Evenimentele din cadrul Campaniei „Reciclatorii României“ vor fi organizate în fabrici de reciclare sau la centre importante de valorificare a deșeurilor. Aceste întâlniri vor folosi atât pentru decidenţii politici interesaţi de a avea o legătură reală cu domeniul pe care îl reglementează, cât și pentru agenţii economici, care își desfășoară activitatea în industria de reciclare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

