Concursul „Sanitarii Pricepuți” organizat de Crucea Roșie Dâmbovița în parteneriat cu ISU Dâmbovița și unitățile școlare dâmbovițene, a avut la start 34 de echipe din județul Dâmbovița.
26 de echipaje din clasele gimnaziale și 8 echipaje de la liceele din județul Dâmbovița.
Timp de 2 zile, un instructor din cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență a participat în calitate de evaluator la Concursul „Sanitarii Pricepuți”, faza județeană, organizat de Crucea Roșie Română.
Concursul pentru sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” este singurul concurs pentru sănătate şi prim ajutor de bază care se desfăşoară în şcolile din România din anul 1962. La concurs poate participa, benevol, orice elev din învăţământul gimnazial (cl.V-VIII) și liceal (cl.IX-XII). Scopul unui astfel de concurs este ca elevii, chiar de la o vârstă fragedă, să aibă capacitatea de a evita pericolele care apar în viața de zi cu zi, știind cum să acționeze într-o situație de urgență.
Îi felicităm pe toți cei care au participat și le urăm succes!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News