Primăria Municipiului Târgoviște vine cu precizări importante pentru proprietarii de apartamente, în contextul discuțiilor apărute în spațiul public privind balcoanele închise și posibilele sancțiuni sau majorări de impozite.
Potrivit administrației locale, la Târgoviște nu vor fi aplicate amenzi și nici majorări de impozite pentru balcoanele închise. Reprezentanții Primăriei fac distincția între clădirile construite fără respectarea regimului legal de autorizare și imobilele edificate legal, asupra cărora proprietarii au realizat ulterior lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BALCOANELE ÎNCHISE ÎN URMĂ CU MAI MULȚI ANI?
Conform explicațiilor prezentate de Primărie, în cazul lucrărilor de închidere a balcoanelor realizate cu mai mult de trei ani în urmă, dreptul statului de a aplica amenzi sau măsuri punitive este prescris.
De asemenea, administrația locală subliniază că Legea nr. 169/2026 nu se aplică retroactiv și nu poate transforma o faptă prescrisă într-un motiv pentru penalizarea fiscală a unei clădiri construite legal.
Un alt aspect important vizează procedura de intrare în legalitate. Închiderea balcoanelor sau logiilor la blocurile de locuințe este considerată o lucrare de importanță redusă, cu excepția extinderilor pe domeniul public realizate la parter.
Proprietarii pot solicita autorizație de regularizare pentru astfel de lucrări oricând, fără limită de timp și fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de un an.
MESAJUL PRIMĂRIEI: FĂRĂ SANCȚIUNI ȘI FĂRĂ MAJORĂRI DE IMPOZITE
Primăria Municipiului Târgoviște transmite că rămâne la dispoziția cetățenilor pentru clarificări și îndrumare, insistând că proprietarii nu trebuie să se teamă de amenzi sau majorări de impozite pentru simplul fapt că și-au închis balcoanele.
Subiectul a generat numeroase discuții în rândul proprietarilor de apartamente, iar administrația locală încearcă să înlăture temerile apărute în urma interpretărilor privind noile prevederi legislative.

