Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița au semnat trei contracte de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), valoarea totală a investițiilor ridicându-se la 39.509.472,33 lei, inclusiv TVA.

Documentele au fost semnate în cadrul unui eveniment desfășurat ieri, la sediul Primăriei Târgoviște, de primarul municipiului și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Proiectele vizează modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere din municipiu, intervențiile urmând să cuprindă numeroase străzi și artere importante: Nicolae Dobrin, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legătură cu Drumul de Centură), Coconilor, Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Oituz, Vidin, Prisecii, Înfrățirii, Lămâiței, Calea Ploiești (tronsonul I), Petru Cercel (tronsonul dintre Calea București și Calea Ploiești), drumul de legătură dintre Calea București și Cimitirul Sârbilor, 1 Mai, Crângului nr. 8 (Cartierul Spaniol), Pandurilor și Gimnaziului.
Lista investițiilor include și amenajarea unei ramuri adiacente, precum și realizarea unui sens giratoriu la intersecția Bulevardului I.C. Brătianu cu strada Petru Cercel.
Pe lângă modernizarea carosabilului, proiectele prevăd reabilitarea sau construirea trotuarelor, refacerea sistemului de preluare a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și amenajarea spațiilor verzi. Sunt incluse, de asemenea, extinderi ale rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
Parcare de 120 de locuri în zona Complexului Turistic de Natație
Un alt obiectiv important îl reprezintă amenajarea unui drum de acces, a unui podeț și a unei parcări cu 120 de locuri, în apropierea Complexului Turistic de Natație. Noile facilități vor deservi infrastructura sportivă și de agrement din zonă.
Primarul municipiului Târgoviște a evidențiat importanța parteneriatului cu administrația județeană și a mulțumit președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul acordat în realizarea investițiilor.
Prin cele trei contracte, municipiul Târgoviște face un nou pas în modernizarea infrastructurii stradale și în îmbunătățirea condițiilor de acces și circulație în mai multe zone ale orașului.

