Consiliul Județean Dâmbovița continuă finanțarea proiectelor de dezvoltare locală. Alte 10 contracte au fost semnate astăzi, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), pentru investiții propuse de șase administrații locale din județ. Valoarea totală a acestora se ridică la 75 de milioane de lei.
Municipiul Târgoviște beneficiază de trei proiecte, cu o valoare cumulată de peste 39,5 milioane de lei. Investițiile vizează modernizarea mai multor străzi, amenajarea unor intersecții și parcări, dar și construirea unui drum de acces, a unui podeț și a unei parcări în zona Complexului Turistic de Natație.

La Găești au fost semnate primele două proiecte depuse prin PJDL de la înființarea programului. Cu o valoare de aproximativ 14,75 milioane de lei, acestea prevăd modernizarea unor artere rutiere din oraș.
Alte două proiecte, în valoare de peste 9,95 milioane de lei, vor fi implementate la Titu. Acestea vizează modernizarea DJ 701, pe tronsonul Sălcuța, și reabilitarea Podului ANIF.
Lista investițiilor continuă cu amenajarea Parcului Central din Fieni, proiect în valoare de 4,4 milioane de lei, lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale în comuna Bilciurești, estimate la peste 5,15 milioane de lei, și extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă în Râu Alb, printr-o investiție de peste 1,1 milioane de lei.
Potrivit datelor prezentate de administrația județeană, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală au fost incluse până în prezent 280 de proiecte în Dâmbovița, cu o valoare totală de 690 de milioane de lei. Dintre acestea, 165 au fost deja finalizate.
Prin noile finanțări, Consiliul Județean Dâmbovița urmărește să susțină investițiile în infrastructura rutieră, utilități și amenajarea spațiilor publice, în parteneriat cu administrațiile locale din județ.

