Copiii învață cum să reacționeze în situații de urgență, iar pompierii dâmbovițeni le-au fost alături într-o activitate educativă organizată la Școala Adventistă din Târgoviște.
Pe 22 octombrie 2026, salvatorii au participat la evenimentul „Orășelul Sănătății”, unde cei mici au descoperit, prin ateliere interactive și demonstrații practice, reguli esențiale pentru protejarea vieții.
Cum acordăm primul ajutor, ce trebuie să facem în cazul unui cutremur sau al unui incendiu și când apelăm numărul unic de urgență 112? Acestea au fost câteva dintre lecțiile importante pe care copiii le-au învățat într-un mod accesibil și atractiv.
Pe lângă explicațiile oferite, pompierii au distribuit materiale informative din cadrul campaniilor de prevenire, încurajându-i pe cei mici să recunoască pericolele și să adopte un comportament responsabil.
Astfel de activități contribuie la formarea unei generații mai bine pregătite să facă față situațiilor neprevăzute.
Prevenția începe prin educație, iar câteva reguli învățate la timp pot face diferența într-o situație de urgență!

