Aur, emoție și performanță chiar acasă
Târgoviștea a fost, în aceste zile, scena unei performanțe remarcabile pentru luptele feminine juvenile. Sportivele Clubului Sportiv Școlar Târgoviște au reușit să cucerească titlul de campioane naționale pe echipe la categoria U11, într-o competiție în care munca, concentrarea și determinarea au făcut diferența.
Înaintea momentelor decisive, emoțiile au fost puternice. Cu puțin timp înaintea finalelor, Sofia a intonat Imnul României, un moment încărcat de emoție care a precedat intrarea sportivelor pe saltea.

Apoi a început lupta pentru medalii.
Toate cele cinci sportive de la CSȘ Târgoviște au urcat pe podium, reușind împreună un bilanț excelent: trei medalii de aur și două medalii de bronz .
Rezultatele individuale au contribuit decisiv la performanța echipei, iar la final CSȘ Târgoviște a devenit CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ PE ECHIPE la lupte feminine U11, cu un total de 105 puncte.
Este o performanță importantă pentru club, pentru sportive, pentru antrenori și pentru întreaga comunitate sportivă târgovișteană. Rezultatul confirmă munca depusă la antrenamente și demonstrează că investiția în copii și în sportul de performanță poate aduce rezultate importante.
Iar faptul că această performanță a fost obținută chiar la Târgoviște face succesul și mai special.
Felicitări, fetelor, pentru curaj, determinare și rezultatele obținute! Felicitări antrenorilor și tuturor celor care susțin această generație de sportive!

