Un accident rutier s-a produs aseară, 22 septembrie, în jurul orei 18:30, în localitatea Valea Voievozilor, la intersecția dintre DN 72 și DJ 719.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, un bărbat de 57 de ani, din comuna Răzvad, ar fi condus un autoturism pe DN 72, iar la intersecția cu DJ 719 ar fi intrat în coliziune cu un moped electric condus de un bărbat din Valea Voievozilor.
În urma impactului, conducătorul mopedului a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.

