Municipiul Târgoviște continuă investițiile în transportul public modern și ecologic! Administrația locală a achiziționat, cu fonduri europene, 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice, care completează infrastructura modernă de transport a orașului.
Investiția include și 21 de autobuze electrice de mare capacitate, de 12 metri, precum și 21 de stații de încărcare lentă, amplasate la autobază.


Toate aceste facilități au fost dezvoltate exclusiv cu bani europeni, contribuind la transformarea transportului public târgoviștean într-unul mai modern, mai confortabil și mai prietenos cu mediul.
Facilități importante pentru călătorii din Târgoviște:
Vinerea, transportul public este gratuit pentru toți călătorii din municipiu;
Elevii beneficiază de gratuitate pe transportul public local, inclusiv în timpul vacanțelor școlare;
Pensionarii târgovișteni cu pensii de până la 4.325 de lei beneficiază de gratuitate, prin intermediul Direcției de Asistență Socială;
Studenții Universității „Valahia” vor circula gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală urmând să acopere diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de instituția de învățământ superior.
Autobuze electrice, stații moderne de încărcare și gratuități pentru călători – transportul public din Târgoviște face pași importanți spre un oraș mai modern și mai verde!
