PSD lansează un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, criticând măsurile de reducere a cheltuielilor și efectele acestora asupra populației. Social-democrații susțin că politica guvernamentală pune prea mult accent pe cifre și economii bugetare și prea puțin pe impactul asupra oamenilor.
În mesajul transmis public, PSD contestă inclusiv ideea reducerii personalului din sectorul public, în condițiile în care, potrivit social-democraților, economia a pierdut recent peste 63.000 de locuri de muncă.
„Ne explicați matematic și rece că, dacă din trei angajați dăm afară unul, îi putem plăti mai bine pe ceilalți doi, iar al treilea este binevenit în privat. Teoretic, pe hârtie, sună bine. Practic, ignorați complet realitatea din piață”, transmit reprezentanții PSD.
Social-democrații critică și măsurile care vizează anumite categorii vulnerabile. În mesaj sunt invocate bursele sociale, facilitățile acordate persoanelor cu dizabilități, precum și modificările privind plata CASS pentru anumite categorii de beneficiari.
PSD acuză, în același timp, Guvernul că solicită populației să facă sacrificii, în timp ce unele investiții publice de amploare, inclusiv proiecte pentru construirea sau modernizarea unor stadioane, continuă să fie finanțate.
„Cum le explicați românilor că responsabilitatea financiară se aplică tăind de la bolnavi, dar ocolește cu grijă contractele uriașe pentru betoane, care puteau fi măcar amânate?”, se arată în mesaj.
Critica social-democraților se încheie cu un apel adresat liberalilor să analizeze cu atenție măsurile pe care le susțin în actuala guvernare.
„Guvernarea nu înseamnă doar execuții contabile pe un tabel Excel. România înseamnă oameni, nu cifre care să dea bine într-un tabel”, transmite PSD.
Social-democrații afirmă că susțin eficientizarea cheltuirii banului public, însă consideră că reformele nu trebuie să fie făcute în detrimentul familiilor și al categoriilor vulnerabile.
„Pot înțelege eficiența utilizării banului public – și chiar o susțin. Dar știți ce nu pot înțelege, domnule Bolojan? Nu pot înțelege lipsa de empatie față de oameni”, este mesajul transmis premierului.
PSD își încheie poziția cu un avertisment politic adresat partenerilor liberali: „Veți trăi în România și după domnul Bolojan.”

