Microbiștii din Târgoviște mai au o zi la dispoziție pentru a-și asigura locul în tribune la partida Chindia Târgoviște – CS Dinamo, unul dintre meciurile importante pentru formația dâmbovițeană.
Biletele pot fi cumpărate astăzi de la shop-ul din mall, iar suporterii care preferă să își procure tichetele direct de la stadion au la dispoziție și casele de la Eugen Popescu, deschise începând cu ora 12:00.
Atmosfera se anunță una specială, iar Chindia are nevoie de cât mai mulți suporteri în tribune. Roș-albaștrii își doresc să transforme stadionul „Eugen Popescu” într-o adevărată fortăreață și să aibă parte de sprijinul fanilor pe durata întregii partide.
Chindia Târgoviște – CS Dinamo se joacă vineri, 21 august, de la ora 17:30.
Târgoviștea, e timpul să fim împreună! Luați-vă biletele și veniți la stadion să susțineți Chindia!

