Operațiune de amploare la Picior de Munte, unde autoritățile au descins la o menajerie și au dispus ridicarea unor animale sălbatice cu regim special. Doi urși bruni adulți, patru lei și un tigru mascul au fost preluați în vederea relocării în spații autorizate și special amenajate.



Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române și ai IPJ Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. La intervenție au participat și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și A.N.S.V.S.A.
Suspiciuni de contrabandă cu animale sălbatice
Cazul este cu atât mai grav cu cât anchetatorii verifică suspiciuni privind deținerea ilegală a unor specii strict protejate, comerțul ilegal cu animale aflate sub incidența CITES, contrabanda și trecerea frauduloasă a frontierei.
Potrivit anchetei, în perioada 2022–2025 ar fi fost introduse ilegal în România mai multe animale sălbatice. Printre acestea s-ar fi aflat doi pui de urs și doi pui de tigru, despre care există date că ar proveni din Ucraina.
Animalele ar fi fost aduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru efectuarea controlului vamal.
Fără acte pentru animalele protejate
Un element important al anchetei îl reprezintă documentele de proveniență. Pentru exemplarele CITES aflate în locație nu ar fi putut fi prezentate actele corespunzătoare.
Garda Națională de Mediu a apreciat că lipsa documentelor creează suspiciuni privind proveniența unor animale din circuitul ilegal al speciilor protejate.
Autoritățile verifică, de asemenea, operațiuni repetate de achiziționare și transfer ale unor exemplare de specii protejate.
Urșii, leii și tigrul, scoși din menajerie
Ridicarea animalelor are două obiective majore: conservarea unor exemplare care ar putea face obiectul confiscării speciale și eliminarea unei stări de pericol pentru animale, vizitatori și oamenii din zona Picior de Munte.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii și polițiștii continuă verificările pentru stabilirea întregii situații.
Atenție: toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală stabilire a vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

