Chindia Târgoviște își întărește defensiva! Raul Gherman este noul jucător al echipei târgoviștene, fundașul central în vârstă de 23 de ani urmând să evolueze în tricoul roș-albastru.
Gherman vine de la CS Dinamo și are deja experiență la nivelul ligii secunde, după ce a mai trecut pe la CSC Șelimbăr și Minaur Baia Mare.
În sezonul precedent, fundașul a bifat 20 de apariții în Liga a II-a, experiența acumulată urmând să fie un plus important pentru defensiva Chindiei.
Transferul vine într-un moment în care echipa târgovișteană își conturează lotul pentru noul sezon și își propune să fie cât mai competitivă.
Bine ai venit la Târgoviște, Raul Gherman! Îți dorim evoluții solide, cât mai multe meciuri și multe realizări în tricoul Chindiei!
Hai, Chindia!

