Alertă în aseară în comuna Pietroșița, după ce, în jurul orei 22:32, a fost semnalată prezența unui urs în zonă.
La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Fieni, cu un echipaj SMURD, precum și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Pentru protejarea locuitorilor și a persoanelor aflate în zonă, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT, prin care populația a fost informată cu privire la prezența animalului sălbatic.
Recomandarea autorităților este ca oamenii să evite deplasările în zona semnalată, să nu se apropie de urs și să nu încerce să îl fotografieze sau să îl alunge.
Intervenția autorităților este în desfășurare, iar populația este sfătuită să manifeste prudență și să respecte recomandările transmise prin RO-ALERT.

