Un bărbat de 32 de ani, din comuna Aninoasa, a fost reținut pentru 24 de ore după o cursă nebunească pe DN 72, în localitatea Răzvad. Motociclistul nu a oprit la semnalul polițiștilor, iar verificările aveau să scoată la iveală mai multe nereguli grave.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 1 august, în jurul orei 20:40. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete care circula pe DN 72, în Răzvad.


Conducătorul motocicletei nu s-a conformat, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. După un timp, oamenii legii au reușit să oprească vehiculul și să-l identifice pe motociclist.
Verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au scos la iveală o situație cu atât mai gravă: bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta condusă de acesta nu era înmatriculată în circulație.
Și problemele nu s-au oprit aici.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.
În urma întregii situații, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În funcție de rezultatul probelor biologice, situația juridică a acestuia ar putea deveni și mai complicată.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu.
Important: efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală și nu poate înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.
