Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița va asigura măsurile de ordine și siguranță publică sâmbătă, 1 august 2026, cu ocazia concertului de muzică rock susținut de trupa „VICII”, care va avea loc în zona Sfinxului din Munții Bucegi, pe raza comunei Moroeni.
Evenimentul este programat în intervalul 08:00 – 12:00, iar organizatorii estimează participarea a aproximativ 300 de persoane.
Jandarmii vor fi prezenți în zonă pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru intervenția rapidă în cazul producerii unor situații de urgență.
Participanții sunt sfătuiți să respecte indicațiile forțelor de ordine, să adopte un comportament responsabil, să protejeze mediul înconjurător și să evite orice acțiuni care ar putea pune în pericol siguranța celor prezenți.
Prezența jandarmilor are un caracter preventiv, obiectivul principal fiind ca evenimentul să se desfășoare în condiții de deplină siguranță pentru toți participanții.

