Elevii cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale au șansa de a beneficia de Bursa Specială pentru Susținerea Activității Elitelor, oferită de Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Bursa este destinată studenților admiși în anul I care pot demonstra performanțe obținute în perioada liceului, scopul acesteia fiind încurajarea excelenței academice și sprijinirea tinerilor cu rezultate remarcabile încă de la începutul parcursului universitar. Înscrierile la admitere se realizează online, pe platforma: admitere.valahia.ro
Informații despre bursă: 0245 206 101 Program: luni–vineri, între orele 09:00 – 17:00.
Universitatea își propune astfel să atragă și să susțină tinerii cu performanțe de excepție, oferindu-le un sprijin financiar și un mediu academic în care să își valorifice potențialul.

