Vești importante pentru iubitorii de înot și relaxare din Târgoviște. Începând de astăzi, Complexul Turistic de Natație își reia activitatea, iar Bazinul Olimpic, saunele și sălile de forță vor fi din nou deschise publicului, după perioada în care accesul a fost restricționat.



Redeschiderea vine la pachet cu un anunț de amploare privind viitorul complexului. În această săptămână va fi emisă autorizația de construire pentru un proiect de modernizare și eficientizare energetică în valoare de peste 34 de milioane de lei, finanțat prin Ministerul Dezvoltării din fonduri elvețiene – o premieră pentru municipiul Târgoviște.
Investiția va transforma complet modul de funcționare al Bazinului Olimpic. Centralele termice pe gaz vor fi eliminate, iar încălzirea și răcirea clădirii se vor realiza exclusiv cu pompe de căldură aer-apă. Proiectul mai include termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una performantă, montarea unui sistem modern de iluminat LED și implementarea unui sistem inteligent de management al clădirii, care va reduce consumul de energie și costurile de exploatare.
Și parcarea va beneficia de schimbări importante. O parte dintre locurile de parcare vor fi acoperite cu o structură pe care vor fi montate panouri fotovoltaice cu o capacitate de 198 kW. Pe lângă producerea energiei electrice, instalația va oferi umbră pentru 99 de locuri de parcare.
Autoritățile au prezentat și planurile pentru dezvoltarea viitoare a zonei de agrement. Printre proiectele propuse se numără construirea unui bazin exterior cu valuri, instalarea unor tobogane noi, extinderea parcării și realizarea unui Aquapark interior modern, care va fi construit în zona de spectacole și va fi conectat direct cu Bazinul Olimpic.
Dacă toate aceste investiții vor fi implementate conform planului, Complexul Turistic de Natație din Târgoviște va deveni unul dintre cele mai moderne centre de agrement și sport din România.
