Spitalul Județean de Urgență Târgoviște anunță modificări importante în organizarea activității Secției de Boli Infecțioase, începând de ieri, 6 iulie 2026.
Măsurile sunt necesare pentru demararea lucrărilor de reabilitare a clădirii în care funcționa secția și vor rămâne în vigoare pe perioada desfășurării acestora.
Toate consultațiile, internările și serviciile medicale destinate pacienților adulți vor fi relocate din sediul de pe Bulevardul I.C. Brătianu nr. 4 în sediul central al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, situat pe strada Tudor Vladimirescu nr. 48.
În același timp, Compartimentul de Boli Infecțioase Copii își suspendă temporar activitatea, până la finalizarea lucrărilor.
Conducerea spitalului precizează că asistența medicală pentru adulți va continua fără întreruperi:
urgențele vor fi preluate prin Unitatea de Primiri Urgențe din sediul central;
Secția de Boli Infecțioase Adulți, cu o capacitate de 24 de paturi, va funcționa în Pavilionul Diabet; consultațiile se vor desfășura în cabinetul aflat la parterul Ambulatoriului Nou, iar programările pot fi făcute la numărul 0374.492.425;
accesul pacienților se va realiza prin poarta principală a sediului central.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgoviște transmit că relocarea este o măsură temporară, necesară pentru modernizarea clădirii și îmbunătățirea condițiilor în care vor fi tratați pacienții după finalizarea lucrărilor. Totodată, aceștia dau asigurări că serviciile medicale pentru adulți vor continua să fie oferite în condiții de siguranță și fără întreruperi.

