La o zi după furtuna violentă de Cod Roșu care a lovit municipiul Târgoviște, administrația locală anunță că echipele din teren continuă intervențiile pentru înlăturarea efectelor unuia dintre cele mai puternice fenomene meteorologice înregistrate în ultimii 30 de ani.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a precizat că încă din primele momente după producerea vijeliei au fost mobilizate resurse importante pentru degajarea arborilor căzuți, eliberarea carosabilului și punerea în siguranță a zonelor afectate.



Potrivit datelor prezentate de administrația locală, până în acest moment au fost realizate aproximativ 220 de intervenții, fiind mobilizate aproximativ 200 de persoane și 25 de utilaje pentru remedierea pagubelor produse de furtună.
În același timp, Primăria Târgoviște vine în sprijinul persoanelor afectate prin două măsuri importante.
Sprijin financiar pentru proprietarii din blocurile cu acoperișurile distruse
Persoanele vulnerabile care locuiesc în blocuri ale căror acoperișuri au fost afectate de vijelie pot solicita ajutor financiar, în condițiile legii, prin Direcția de Asistență Socială Târgoviște, pentru acoperirea cheltuielilor necesare reparațiilor.
Solicitanții pot obține informații la sediul instituției din Bulevardul Unirii nr. 26 sau la numărul de telefon 0729 031 004, în intervalul orar 08:00 – 16:00, de luni până vineri.
Despăgubiri pentru autoturismele avariate pe domeniul public
De asemenea, proprietarii autovehiculelor avariate pe domeniul public de arbori, crengi sau alte elemente căzute în urma furtunii pot solicita despăgubiri. Informații privind procedura sunt oferite de Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, la numerele de telefon 0767 221 302 și 0374 494 893, la sediul de pe Strada Revoluției.
Primarul Daniel Cristian Stan a transmis că intervențiile vor continua până când toate problemele semnalate de cetățeni vor fi soluționate, iar zonele afectate vor fi readuse la starea de normalitate. Furtuna de luni a provocat pagube în mai multe cartiere din municipiu, cu arbori doborâți, acoperișuri smulse și numeroase autoturisme avariate, mobilizând un amplu dispozitiv de intervenție al autorităților locale și al echipelor de urgență.
