Un moment cu puternică încărcătură simbolică a fost trăit în plin Festival Internațional BABEL, acolo unde scena culturală a Târgoviștei a fost dublată de o distincție de prestigiu.
Mihai Constantin Ranin a fost desemnat Membru de Onoare al Rotary Club Târgoviște, o recunoaștere a implicării sale constante în viața artistică și a rolului important pe care îl are în dezvoltarea proiectelor culturale locale.
Distincția a venit chiar în atmosfera efervescentă a Festivalul Internațional BABEL, unde arta, teatrul și dialogul intercultural au transformat orașul într-un adevărat centru european al culturii.
Momentul a fost întâmpinat cu aplauze și emoție, confirmând încă o dată faptul că BABEL nu este doar un festival, ci și o scenă a valorilor care contează.

