Un grav eveniment rutier s-a produs ieri, în jurul orei 17:20, în comuna Ocnița, pe drumul județean DJ 720C, unde un autoturism s-a răsturnat, rezultând trei victime.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Moreni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială SMURD.
În urma evenimentului, au fost identificate trei persoane rănite: un adult de sex feminin și doi minori. Toate victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Intervenția salvatorilor a fost completată de măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar în zona producerii accidentului.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

