Acțiuni de amploare au avut loc ieri, 27 aprilie, la nivel național, inclusiv în județul Dâmbovița, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, derulată pentru combaterea infracțiunilor privind drepturile de proprietate intelectuală.
Operațiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, marcată anual pe 26 aprilie.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub supravegherea procurorilor, desfășoară acțiuni în 76 de dosare penale, fiind puse în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară și 25 de mandate de aducere. Totodată, sunt dispuse măsuri de sechestru asigurător și indisponibilizare a bunurilor, pentru recuperarea prejudiciilor și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.



Anchetele vizează în principal infracțiuni prevăzute de legislația privind mărcile și drepturile de autor, dar și alte fapte din sfera proprietății intelectuale, cu impact direct asupra mediului de afaceri și concurenței loiale.
În paralel, la nivelul a 17 unități teritoriale de poliție au loc acțiuni de verificare și prindere în flagrant a celor care încalcă legea în acest domeniu.
Reprezentanții autorităților subliniază că protejarea drepturilor de proprietate intelectuală rămâne o prioritate strategică, conform planurilor naționale în vigoare, iar astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Operațiunea „Jupiter” are ca obiectiv consolidarea luptei împotriva criminalității organizate și asigurarea unui climat economic corect, în care drepturile legale sunt respectate.
