O nouă unitate de învățământ din municipiul Târgoviște intră într-un amplu proces de modernizare. Sediul principal al Școala Gimnazială „Vasile Cârlova”, situat pe Calea Domnească, va beneficia de lucrări complexe de consolidare, reabilitare, modernizare și dotare.
Investiția, în valoare de peste 19 milioane de lei, este asigurată printr-o finanțare nerambursabilă obținută în cadrul Programul Regional Sud-Muntenia, având ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii educaționale și creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice.



Autoritățile locale au anunțat că procedura de achiziție a fost deja demarată, licitația pentru execuția lucrărilor fiind lansată. Astăzi are loc deschiderea ofertelor depuse de firmele interesate, urmând ca, după finalizarea etapelor legale, să fie desemnat constructorul.
Dacă nu vor apărea întârzieri, lucrările ar putea începe cel târziu în primăvara anului viitor. Proiectul vizează nu doar reabilitarea clădirii existente, ci și aducerea acesteia la standarde moderne, atât din punct de vedere al siguranței, cât și al condițiilor de studiu.
Prin această investiție, administrația locală continuă seria proiectelor dedicate infrastructurii școlare, urmărind să ofere elevilor din Târgoviște spații de învățământ sigure, moderne și adaptate cerințelor actuale din sistemul educațional.
