Un incident rutier care putea avea urmări grave s-a produs în după-amiaza zilei de 19 aprilie, în Ulmi, unde un autoturism a lovit inclusiv o conductă de gaze, existând risc de explozie.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dâmbovița, un bărbat de 60 de ani, din Braniștea, în timp ce conducea pe DN 71, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate, apoi într-o conductă de gaze, după care a lovit un autoturism staționat.






Deși impactul a fost unul periculos, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. Autoritățile au intervenit pentru eliminarea oricărui risc și pentru securizarea zonei.
Incidentul va fi protocolat drept tamponare, însă situația a fost una cu potențial ridicat de pericol, având în vedere avarierea conductei de gaze.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
