Pentru reducerea numărului de accidente, infrastructura modernă trebuie completată cu tehnologie care impune disciplina în trafic. Astăzi, autoritățile au făcut un pas concret: documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR a fost transmisă la ANAP.
Proiectul prevede instalarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului, urmând ca, după validarea documentației, să fie lansată licitația publică pentru achiziție și lucrări de instalare.
Implementarea proiectului va dura 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027).
Ce va putea face sistemul e-SIGUR:
Monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare
Verificarea deținerii rovinietei
Procesarea automată a datelor și detectarea abaterilor de la regulile de circulație
Pe termen lung, sistemul va putea:
Să alerteze rapid echipajele de urgență în caz de incidente
Să analizeze traficul
Să verifice deținerile ITP și RCA
Scopul principal nu este sancționarea, ci descurajarea comportamentelor agresive și periculoase la volan, în linie cu Strategia Națională pentru reducerea numărului de victime pe șosele.
(fotografie ilustrativă generată cu AI)

