Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 26 de ani, din comuna Potlogi, cercetat pentru infracțiunea de proxenetism.
Din investigațiile desfășurate a reieșit că, în perioada ianuarie – decembrie 2019, bănuitul ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 24 de ani, pe teritoriul Germaniei, cu scopul obținerii de foloase patrimoniale.
Ulterior, în perioada ianuarie – noiembrie 2024, tânărul ar fi repetat faptele în România, prin închirierea unui apartament în București și crearea de conturi online pentru promovarea serviciilor sexuale oferite de o tânără de 20 de ani, tot în scopul obținerii de câștiguri financiare.
Cercetările continuă, iar tânărul urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Autoritățile subliniază că efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și că prezumția de nevinovăție se menține până la o hotărâre definitivă.