Un pas important pentru infrastructura județului Dâmbovița: a fost emisă autorizația de construire pentru podul peste pârâul Bizdidel, aflat pe DN71, chiar la intrarea în orașul Pucioasa. Lucrările vor începe în curând. Proiectul prevede: reparații la infrastructura podului, refacerea completă a sistemului rutier, lucrări hidrotehnice pentru siguranța circulației și protecția mediului

Modernizarea acestui pod face parte din proiectul amplu de reabilitare a DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, unul dintre cele mai importante drumuri naționale din județ.
Odată finalizate lucrările, traficul la intrarea în Pucioasa va deveni mai fluent, mai sigur și mai prietenos cu șoferii și locuitorii din zonă.
Investițiile în infrastructură nu înseamnă doar asfalt nou – ci și conectivitate mai bună, economie locală în mișcare și un județ mai bine legat de restul țării.