Într-un spirit de sărbătoare și respect pentru moștenirea culturală, Piața Mihai Viteazul din Târgoviște a găzduit una dintre cele mai emoționante manifestări din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița: evenimentul „Dâmbovița multiculturală – Tradiții și obiceiuri”.

Coordonați de bibliotecari dedicați și însoțiți de profesori, părinți și membri ai comunităților locale, participanți din toate colțurile județului au readus în actualitate frumusețea obiceiurilor românești, dar și ale minorităților etnice care conviețuiesc în armonie pe meleagurile dâmbovițene.

De la costume populare autentice și cântece tradiționale, până la dansuri și obiceiuri transmise din generație în generație, atmosfera a fost una plină de emoție, mândrie și recunoștință pentru identitatea noastră multiculturală.
„Să prețuim și să ducem mai departe tot ceea ce ne definește ca popor: tradiția, unitatea și respectul reciproc” – a fost mesajul transmis de organizatori și participanți deopotrivă.

Evenimentul a demonstrat încă o dată că Dâmbovița este un județ viu, cu rădăcini puternice și o diversitate culturală ce merită celebrată.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News