Joi, 29 mai, jandarmii din Dâmbovița se vor afla în prima linie a respectului și onoarei, alături de autoritățile locale, la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Eroilor. Evenimentul va avea loc în Piața Tricolorului din Târgoviște, la Monumentul Eroilor Dâmbovițeni, unde vor fi depuse coroane și jerbe de flori în semn de recunoștință pentru cei care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României.

Jandarmeria Dâmbovița va asigura măsurile de ordine și siguranță publică nu doar în Târgoviște, ci și în alte localități ale județului – Găești, Pucioasa, Titu, Răcari și unde vor avea loc ceremonii similare.
Ziua Eroilor, celebrată la 40 de zile după Paște, odată cu Înălțarea Domnului, este o sărbătoare națională dedicată cinstirii memoriei celor care au căzut pentru credință, libertate și patria română. Este un moment de profundă recunoștință, dar și de angajament față de valorile care i-au inspirat pe eroii noștri.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

