Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs aseară, pe raza comunei Răscăeți, județul Dâmbovița. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la incident, iar din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 42 de ani, din Răscăeți, aflat la volanul unei autoutilitare fără a deține permis de conducere, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani.
După impact, șoferul autoutilitarei a părăsit locul accidentului, fiind ulterior identificat de polițiști.

În urma coliziunii, o femeie de 41 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

