Vineri noapte, în jurul orei 02:06, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină la Spitalul Județean Târgoviște, unde a fost semnalată de către un apelant, prezenta mirosului de fum la secția ATI.

Pentru gestionarea situației la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi.
La sosirea echipajelor s-a constatat că mirosul de fum provenea de la un tablou electric. Nu a fost necesară evacuarea pacienților sau a personalului. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate alte probleme.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News