PSD spune că peste 1.100 de lei în fiecare lună, ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu ar fi plafonat prețurile la energie, gaze și alimentele de bază.
Aceste măsuri esențiale impuse de PSD la guvernare au reprezentat un sprijin vital pentru gospodăriile românilor în ultimii doi ani, aceasta este concluzia unui studiu realizat de fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România.
” Datele arată că prin plafonarea prețurilor la energie, gaze și alimente, costurile cu bunurile și serviciile necesare unui trai decent, pentru o familie cu doi copii, au scăzut cu 11%. Este încă o confirmare clară a faptului că am acționat corect și am apărat nivelul de trai al populației și în special al celor cu venituri reduse.
Știu că marii apărători ai pieței libere vor vărsa din nou lacrimi amare, dar cred cu tărie în continuare că, în perioadele de criză, rolul statului este să intervină în apărarea celor mulți!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD